Astăzi, sala Polivalentă din Călărași a găzduit un eveniment deosebit, dedicat educației pentru prim ajutor. Sub coordonarea Aurei Giurcă, directorul Filialei Crucea Roșie Călărași, și cu sprijinul autorităților locale, copiii de la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din Fetești au avut ocazia să învețe manevre esențiale pentru salvarea unei vieți. Evenimentul a fost o inițiativă a directorului școlii din Fetești, care, impresionat de activitatea Crucii Roșii, a dorit să vină la Călărași pentru a învăța elevii despre importanța primului ajutor.
După o zi activă, care a inclus o vizită la Zoo și o plimbare în parc, copiii s-au adunat la Sala Polivalenta, unde instructorii Crucii Roșii i-au învățat cum să acorde primul ajutor. Împreună cu Ana Maria și Sorina, cei doi instructori prezenți, copiii au învățat tehnici esențiale de salvare, precum poziția laterală de siguranță, resuscitarea cardio-respiratorie și manevra Heimlich. Fiecare elev a avut ocazia să pună în practică informațiile învățate, utilizând manechinele aduse pentru demonstrații.
Aura Giurcă a subliniat importanța acestui tip de educație pentru copii, afirmând că nu se știe niciodată care dintre aceștia ar putea deveni medic sau ar putea salva o viață. Deși nu toți vor deveni experți în acordarea primului ajutor, este crucial ca fiecare copil să știe ce să facă în cazul unui accident. În plus, toți copiii au învățat numărul de urgență 112 și au avut șansa să aplice tehnicile de salvare, ceea ce le va da încredere să intervină în situații de urgență.
Evenimentul a fost un succes, iar Aura Giurcă a menționat că, prin astfel de inițiative, își dorește să încurajeze cadrele didactice din județul Călărași să aducă astfel de propuneri și să învețe copiii să devină responsabili și pregătiți pentru a salva vieți. „Pas cu pas, vom ajunge la toate cadrele didactice din județ, iar până la pensie, voi face în așa fel încât fiecare copil și cadru didactic să învețe cursul de prim ajutor cu noi,” a încheiat directorul Crucii Roșii Călărași.

One thought on “EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ: COPIII DIN FETEȘTI ÎNVĂȚĂ TEHNICI DE PRIM AJUTOR LA CĂLĂRAȘI”
Comments are closed.