PROMOVAREA CARIEREI MILITARE ÎN RÂNDUL ELEVILOR DIN CĂLĂRAȘI

Miercuri, 2 aprilie 2025, reprezentanții Biroului Informare-Recrutare Călărași, împreună cu delegați ai Comandamentului Flotilei 56 Fregate Constanța, elevi militari ai Academiei Navale și ai Școlii Militare de Maiștri Militari din Constanța, au organizat o amplă campanie de promovare a profesiei militare. Activitatea s-a desfășurat în rândul elevilor claselor a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național „Barbu Știrbei” și Colegiul Agricol „Sandu Aldea” din Călărași.

Evenimentul a oferit liceenilor ocazia de a interacționa direct cu reprezentanți ai Forțelor Navale și de a afla informații esențiale despre parcursul educațional și profesional în domeniul militar. Elevii s-au arătat receptivi și interesați de oportunitățile de carieră prezentate, adresând numeroase întrebări despre viața în instituțiile de învățământ militar, perspectivele de dezvoltare profesională și avantajele unei cariere în structurile de apărare.

Unul dintre momentele de maxim interes a fost prezentarea echipamentelor de luptă ale Forțelor Navale, pe care elevii au avut ocazia să le testeze. Experiența practică le-a oferit o perspectivă mai clară asupra exigențelor și responsabilităților pe care le presupune această profesie.

Reprezentanții organizatorilor au apreciat entuziasmul și curiozitatea elevilor, subliniind importanța unor astfel de inițiative pentru informarea tinerilor în legătură cu oportunitățile oferite de învățământul militar. Campania de promovare a carierei militare va continua și în alte unități de învățământ, cu scopul de a atrage tineri dornici să îmbrățișeze această profesie de prestigiu.

One thought on “PROMOVAREA CARIEREI MILITARE ÎN RÂNDUL ELEVILOR DIN CĂLĂRAȘI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ