Ediția X Factor din această seară îi va ține pe călărășeni cu pumnii strânși în fața micilor ecrane. Catinca Leu, o tânără extrem de talentată din Călărași, a urcat pe scenă în etapa audițiilor, iar prestația sa va fi difuzată în ediția de duminică seară.
Canal Sud a stat de vorbă cu Catinca Leu, pentru a afla cum a fost atmosfera de pe scenă, dar și la ce trebuie să se aștepte cei care o apreciază, în această seară.
„Participarea mea la X Factor a fost o experiență interesantă, din care pot spune că am învățat foarte multe, cum ar fi diferența dintre un concurs de muzică și un show de televiziune.
Atmosfera din culise a fost foarte bună, atât din partea celorlalți concurenți, cât și din partea staff-ului. Vă invit în număr cat mai mare să mă urmăriți, astăzi, 23 martie, ora 20.00”, a declarat Catinca Leu, pentru Canal Sud.
Cât despre emoții, Catinca Leu spune că le-a avut înainte de a urca pe scenă, „dar au fost constructive și pot spune că m-au ajutat să realizez un moment de care sunt mândră și să gestionez starea pe care am avut-o în platou”, a completat aceasta.
Solista din Călărași are un palmares impresionant și a reușit să cucerească zeci de premii de-a lungul timpului. Cea mai importantă reușită de până acum este premiul I la secțiunea interpretare de la Festivalul Mamaia 2024.
FOTO: Facebook / Catinca Leu
