Muzeul Dunării de Jos Călărași, sub egida Consiliului Județean Călărași, invită publicul pasionat de artă și istorie să participe la Atelierul de modelaj în lut, un eveniment dedicat explorării meșteșugurilor din perioada eneolitică.
Atelierul oferă participanților oportunitatea de a confecționa manual un obiect din lut, pe care îl vor putea lua acasă la finalul activității. În cadrul acestei sesiuni, se va pune accent pe realizarea pandantivelor eneolitice, obiecte decorative cu forme și simboluri specifice acestei epoci.
Evenimentul se va desfășura la Secția Arheologie a muzeului, situată la demisolul Consiliului Județean Călărași, în perioada 17-20 martie, între orele 9:00 și 12:00.
Persoanele interesate sunt rugate să își rezerve locul printr-o programare la numărul de telefon 0729960279, persoană de contact: Nedelcu Sorina.
Costul de participare este de doar 4 lei/persoană.

One thought on “ATELIER DE MODELAJ ÎN LUT LA MUZEUL DUNĂRII DE JOS CĂLĂRAȘI”
Comments are closed.