BILANȚUL ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI ÎN ANUL 2024: PESTE 18.000 DE SESIZĂRI LA CARE S-A INTERVENIT

În anul 2024, activitatea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a fost orientată spre menținerea ordinii și siguranței publice, fiind depuse eforturi susținute în vederea îndeplinirii la standardele de performanță și calitate a obiectivelor generale asumate, respectiv asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare și informații necesare dezvoltării și menținerii capacității operaționale, chiar dacă există un deficit de personal important.

Pe parcursul anului anterior, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a primit peste 5.000 de sesizări cu privire la producerea unor diferite infracțiuni.

În cadrul activității de prevenire, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost desfășurate 1.119 de activități de prevenire a criminalității în cadrul programelor preventive, a planurilor de acțiune și a celor de măsuri, 313 dintre acestea fiind desfășurate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Călărași.

În perioada 20-25 mai 2024, la nivel teritorial a fost implementată Săptămâna Prevenirii Criminalității, în urma căreia polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 40 de activități informativ-preventive în sistem integrat, pentru 811 beneficiari minori și 216 beneficiari majori.

La data de 19 iunie 2024, în urma derulării evenimentului Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii de prevenire au desfășurat  activități pentru 88 de beneficiari.

La data de 25 noiembrie 2024, cu ocazia Zilei Internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, polițiștii inspectoratului au desfășurat 52 de activități informative-preventive, în vederea reducerii numărului de infracțiuni de violență domestică comise în județul Călărași.

În anul 2024, au fost desfășurate 511 acțiuni cu efective mărite, pe diferite linii de muncă, 40 de razii, și 1.733 de controale directe, în urma acestor activități operative fiind constatate 456 de infracțiuni în flagrant delict. Anul trecut, polițiștii au executat 152 de mandate de aducere, au acordat sprijin pentru 4 executări silite, au verificat 205 deținători de arme și au efectuat 687 de controale și verificări la sistemele de pază.

La nivelul inspectoratului, pe linie de violență domestică, au fost înregistrate 367 de infracțiuni, cu 10 mai multe decât în anul 2023. Au fost întocmite 75 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinelor de protecție. Pentru a preveni aceste fapte, au fost desfășurate 117 activități pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în diferite locații. 

În anul 2024, la nivelul județului Călărași au existat sase situații în care a fost necesară intervenția polițiștilor specializați în activitatea de negociere.

În ceea ce privește efectuarea perchezițiilor, polițiștii au ridicat bunuri în valoare de 4 milioane de lei. În urma acestora, au fost ridicate spre indisponibilizare 11.752.142 de țigarete de contrabandă de diferite mărci, 476,15 grame de bijuterii din aur, 456 de grame de argint, 60 de parfumuri de diferite mărci, 53 de articole vestimentare, 2.642 de litri de motorină, o pompă folosită la transbordarea motorinei și 32 de telefoane mobile, ce ar fi fost folosite la activitatea infracțională.

One thought on “BILANȚUL ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI ÎN ANUL 2024: PESTE 18.000 DE SESIZĂRI LA CARE S-A INTERVENIT”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ