Un bărbat de 31 de ani din comuna Modelu, județul Călărași, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat de furt calificat.
Incidentul s-a petrecut pe 18 februarie, în intervalul orar 15:00-16:20, când persoane necunoscute au pătruns într-un imobil din localitate printr-o poartă de acces închisă, dar neasigurată. Din interior au fost sustrase mai multe unelte electrice și o rolă de cablu de 25 de metri, prejudiciul fiind estimat la 2.500 de lei.
Proprietarul imobilului, un bărbat de 43 de ani, a sesizat Poliția printr-un apel la 112 la ora 16:24. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, a fost identificat principalul suspect. Acesta a fost reținut și transportat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și recuperarea prejudiciului.

One thought on “BĂRBAT REȚINUT PENTRU FURT CALIFICAT ÎN MODELU”
Comments are closed.