BILANȚUL ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ÎN ANUL 2024: PESTE 10.000 DE SITUAȚII DE URGENȚĂ, GESTIONATE DE POMPIERII MILITARI

Marți, 18 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, activitatea instituției în anul anterior. În 2024, pompierii militari au intervenit la nu mai puțin de 10.000 de situații de urgență.

Anul anterior a fost un an plin pentru pompierii militari călărășeni. Misiunea acestora nu este doar de a interveni la situațiile de urgență, ci și de a preveni și a pregăti populația cu privire la posibilele situații care le-ar putea pune în pericol viața. În acest context, în anul 2024, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” a preluat 26.451 de apeluri prin numărul unic de urgență 112, dintre care doar 10.673 au fost clasificate drept situaţii de urgenţă, astfel:
► 1083 pentru stingerea incendiilor (376 pentru stingerea incendiilor la gospodării, instituții și obiective și 707 intervenții la incendii de vegetaţie și altele) reprezentând aproximativ 10,00 % din totalul intervenţiilor, 38 fiind în cooperare cu SVSU sau SPSU;
► 7751 pentru asistență medicală de urgență, dintre care 7265 reprezintă misiuni pentru ajutor medical de urgenţă, iar 151 sunt intervenții pentru descarcerare, ceea ce reprezintă 76,94% din totalul intervenţiilor, iar 335 sunt acțiuni de asistență persoane;
► 1839 pentru protecția populației, 182 representând misiuni de salvare/căutare persoane, degajări persoane din explozie, în urma prăbușirii, rămase blocate, sprijin SAJ, alte cauze, cu intenţia de a se arunca în gol, salvări de animale, 444 asigurări măsuri PSU la evenimente publice de amploare, 1019 recunoașteri în teren și informări preventive, exerciții, 194 alte situații de urgență și intervenții asistență de specialitate.

Dacă în anii anteriori numărul intervențiilor se situa în jurul numărului de 10.700, anul 2024 a cunoscut o creștere față de anii 2016-2017.

Din păcate, pe parcursul anului 2024 au existat situații de urgență majore pe întregul teritoriu al județului Călărași. Printre acestea putem aminti incediile izbucnite pe plantațiile agricole din Călărași și Buciumeni, precum și incendiile de la depozitele de furaje localizate pe raza localităților Căscioarele și Radu Negru și incendiile forestiere din Budești.

În ceea ce privește promptitudinea echipajelor ISU, acestea nu doar că se încadrează în timpii de intervenție stabiliți prin lege, ci sunt chiar mai mici. Astfel, la nivelul ISU Călărași, timpii de răspuns la cele 376 incendii pe anul 2024 au fost:

  • 4 min și 31 sec, în zonele urbane, la toate cazurile de urgenţă;
  • 13 min și 47 sec, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenţă,

Prevenirea, una dintre misiunile pompierilor militari, a ocupat un loc important în activitatea acestora pe parcursul anului 2024.

Poate una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta inspectoratele pentru situații de urgență este deficitul de personal. Pe parcursul anului 2024 au fost înregistrate 43 de pierderi de personal, din care:
● patru ofițeri (trei treceri în rezervă și o mutare la altă unitate M.A.I.);
● 38 subofițeri (36 de treceri în rezervă și două mutări la alte unități ale M.A.I.)
● un soldat profesionist (trecut în rezervă prin demisie).

La capitolul încadrări de personal, pe parcursul anului s-au înregistrat 14 astfel de situații:
● șase cadre – patru ofițeri și doi subofițeri (dintre care trei treceri în rezervă și o mutare la altă unitate M.A.I.),
● șase cadre – șase subofițeri (au fost mutați de la alte unități M.A.I.);
● patru cadre – doi maieștrii militari și doi subofițeri (prin repartiție de la instituțiile de învățământ ale M.A.I.).

One thought on “BILANȚUL ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ÎN ANUL 2024: PESTE 10.000 DE SITUAȚII DE URGENȚĂ, GESTIONATE DE POMPIERII MILITARI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ