MISIUNE EMOȚIONANTĂ! CUM AU SALVAT POMPIERII UN MOTAN CĂZUT ÎNTR-O FÂNTÂNĂ DE 12 METRI

Pompierii din Botoșani au avut o misiune specială, seara trecută. Salvatorii au fost chemați de urgență de un bărbat, după ce motanul acestuia a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri și a rămas blocat acolo. Întreaga poveste emoționantă a fost relatată de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și a atras mii de reacții de apreciere.

„Aseară, liniștea nopții a fost întreruptă de un mieunat slab și disperat. Sunetul venea dintr-o fântână veche, adâncă de aproximativ 12 metri, aflată la doar câțiva pași de casă.

Apropiindu-se, stăpânul a descoperit că cel care cerea ajutor era chiar Miu, motanul lui. Îl căutase ore în șir prin împrejurimi, temându-se că i s-ar fi putut întâmpla ceva rău. Deși l-a strigat neîncetat, Miu nu a răspuns, iar acum înțelegea de ce. Era captiv în fântână și nu putea ieși singur. Realizând că nu îl poate salva fără ajutor, a sunat imediat la 112.

Pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi au ajuns rapid la fața locului și au acționat fără ezitare. Cu ajutorul unei scări, Florin, unul dintre salvatori, a coborât cu grijă în fântână. Miu, deși speriat, parcă a înțeles că a venit cineva să-l ajute și s-a lăsat luat în brațe.

Cel mai emoționant moment a fost, însă, întâlnirea cu stăpânul său, care a urmărit intervenția cu sufletul la gură. După atâtea ore de neliniște, și-a strâns în sfârșit motanul la piept, recunoscător pentru ajutorul oferit de pompieri.

Felicitări, dragi salvatori, pentru profesionalism și dedicare”, au povestit reprezentanții IGSU.

One thought on “MISIUNE EMOȚIONANTĂ! CUM AU SALVAT POMPIERII UN MOTAN CĂZUT ÎNTR-O FÂNTÂNĂ DE 12 METRI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ