CARTEA UNEȘTE COMUNITATEA: DOUĂ BIBLIOTECI DIN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI, AU PRIMIT 1.000 DE CĂRȚI FIECARE

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași continuă să promoveze lectura printr-un proiect ambițios intitulat „Cartea Unește Comunitatea”. Primele beneficiare ale acestui program sunt Biblioteca Comunală Dor Mărunt și Biblioteca Comunală Belciugatele, fiecare dintre ele primind câte 1.000 de cărți destinate comunităților locale.

Acest demers reprezintă un pas important în extinderea accesului la cultură, vizând, în viitorul apropiat, alte opt biblioteci din județ. Scopul principal este acela de a facilita accesul la lectură în comunitățile rurale, unde resursele sunt adesea limitate.

Cărțile oferite sunt în stare fizică foarte bună și de actualitate, fiind selectate din fondul bibliotecii județene, acolo unde existau mai multe exemplare. În loc să rămână neutilizate, aceste volume sunt redistribuite pentru a ajunge în mâinile celor care nu pot ajunge la sediul central din municipiul Călărași. Astfel, și locuitorii din mediul rural beneficiază de șanse egale la cultură și educație.

Proiectul „Cartea Unește Comunitatea” nu doar că sprijină bibliotecile comunale, dar și creează o punte între cititori și lumea cunoașterii. Astfel, județul Călărași devine un exemplu de bune practici în promovarea lecturii și a incluziunii culturale.

One thought on “CARTEA UNEȘTE COMUNITATEA: DOUĂ BIBLIOTECI DIN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI, AU PRIMIT 1.000 DE CĂRȚI FIECARE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ