În perioada 02 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 337.658.900 euro (echivalentul a 1.679.964.783 lei), reprezentând plăți finale pentru anul de cerere 2024, către un număr de 639.440 de fermieri.
Sumele au fost alocate din diferite fonduri, astfel:
- 303.478.546 euro (1.509.897.002 lei) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 29.021.599 euro (144.399.441 lei) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 5.158.754 euro (25.668.340 lei) din cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Până în prezent, din totalul sumelor alocate, APIA a efectuat plăți din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în valoare de 297.750.544,10 euro (1.481.398.282,06 lei) pentru un număr de 637.602 beneficiari.
De asemenea, în Campania 2024, plățile pentru măsurile din FEADR și BN1, care se referă la intervențiile pentru dezvoltare rurală (DR), sunt gestionate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Plățile pentru intervențiile finanțate din FEGA sunt realizate în lei, la cursul de schimb de 4,9753 lei/euro, iar pentru măsurile finanțate din FEADR, plățile se efectuează la un curs de 4,9756 lei/euro.
Este important de menționat că, în cadrul Campaniei de plată a avansului aferent cererilor de plată depuse în anul 2024, APIA a autorizat plăți în valoare de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei), suma totală fiind distribuită din FEGA, FEADR și BN1.

One thought on “STADIUL AUTORIZĂRII PLĂȚILOR FINALE AFERENTE ANULUI DE CERERE 2024”
Comments are closed.