MAI MULTE UNITĂȚI DE ALIMENTAȚIE DIN CĂLĂRAȘI , ÎNCHISE DE ANPC

Peste 120.000 de lei au însumat amenzile date de echipele de control ale Protectiei Consumatorului după câteva acțiuni în Călărași. Subiectul controalelor au fost reprezentate de unitățile de alimentație din municipiu, printre care se numără și cele din cadrul halei de lactate situate în zona Orizont.

În urma neregulilor constatate, au fost date 13 amenzi contravenţionale, în valoare de 122.000 de lei, patru avertismente şi au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme, în valoare de peste 8.000 de lei.

De asemenea, conform ANPC, a fost oprită temporar activitatea pentru şase locaţii verificate, până la remedierea deficienţelor. Este vorba de Sintax Catering SRL – ”Grătar la Nico”, Direcţia Municipală de Servicii Publice a Municipiului Călăraşi – hala de lactate, Piaţa Big, Petre & Ram SRL – fast-food, Ana 67 SRL – magazin de lactate; Daniel Filip Pesca SRL – magazin de peşte; Luca şi Anca SRL- magazin mixt.

Principalele abateri constatate au fost comercializarea unor produse alimentare fără a avea precizate pe etichete data durabilităţii minimale şi elementele de identificare-caracterizare, folosirea unor materii prime în afara datei durabilităţii minimale sau fără elemente de identificare înscrise pe etichete, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu strat de praf, exces de gheaţă sau grad de uzură ridicat, utilizarea unor ustensile şi vase de bucătărie neprofesionale, cu grad de uzură avansat şi strat de grăsime arsă, lipsa indicării în lista meniu a ingredientelor cu potenţial alergen, a ingredientelor preparatelor, precum şi a valorii nutriţionale a acestora, nerespectarea vecinătăţilor în vitrina frigorifică.

One thought on “MAI MULTE UNITĂȚI DE ALIMENTAȚIE DIN CĂLĂRAȘI , ÎNCHISE DE ANPC”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ