POMPIERII MILITARI CĂLĂRAȘENI AU INTERVENIT LA 63 DE SITUAȚII DE URGENȚĂ ÎN ULTIMELE TREI ZILE

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” din județul Călărași au fost solicitate să intervină în 63 de situații de urgență. Misiunile au inclus stingerea incendiilor, salvarea persoanelor și animalelor din medii periculoase, precum și acordarea primului ajutor medical.

Din totalul intervențiilor, 58 au fost efectuate de paramedicii SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat victimele accidentelor sau persoanele cu afecțiuni grave la spitale. De asemenea, au avut loc misiuni pentru prevenirea și stingerea incendiilor, dar și pentru gestionarea unui accident rutier în localitatea Borcea, în urma căruia o persoană a suferit traume ușoare și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Călărași.

Pompierii din cadrul ISU Călărași au intervenit, de asemenea, pentru lichidarea a trei incendii de locuințe în localitățile Independența, Plătărești și Lehliu Gară, fără a fi înregistrate victime. Totodată, un echipaj format din patru pompieri a fost solicitat de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași pentru a interveni cu o ambarcațiune în căutarea unei persoane dispărute în localitatea Gălbinași.

One thought on “POMPIERII MILITARI CĂLĂRAȘENI AU INTERVENIT LA 63 DE SITUAȚII DE URGENȚĂ ÎN ULTIMELE TREI ZILE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ