LUCRĂRILE LA REȚEAUA DE APĂ DIN VIȘINII ȘI POTCOAVA AU ÎNCEPUT, PROMISIUNE ÎNDEPLINITĂ

După trei ani de dosare, documentații și promisiuni, locuitorii satelor Vișinii și Potcoava din comuna Independența primesc, în sfârșit, o veste bună: au început lucrările pentru înființarea mult așteptatei rețele de apă.

Primarul comunei Independența, Gabriel Rădulescu a anunțat oficial demararea proiectului, subliniind importanța acestui moment pentru comunitate.

„Obiectiv îndeplinit! Timp de 3 ani au fost dosare, hârtii și promisiuni. Acum e ceva concret. Am reușit începerea lucrării de înființare a rețelei de apă din satele Vișinii și Potcoava. Fapte, nu vorbe! Să auzim de bine!”, a declarat edilul.

Proiectul reprezintă un pas esențial pentru modernizarea infrastructurii locale și pentru creșterea calității vieții locuitorilor din cele două sate. În lipsa unei rețele de alimentare cu apă, locuitorii s-au confruntat ani la rând cu dificultăți în accesul la o resursă vitală.

Demararea acestui proiect nu a fost ușoară. Procedurile birocratice și obstacolele financiare au întârziat implementarea, însă autoritățile locale au continuat să caute soluții și să mențină promisiunea făcută cetățenilor.

Demararea lucrărilor pentru rețeaua de apă marchează un moment de cotitură pentru satele Vișinii și Potcoava. Este un exemplu clar al angajamentului autorităților locale de a transforma promisiunile în fapte.

One thought on “LUCRĂRILE LA REȚEAUA DE APĂ DIN VIȘINII ȘI POTCOAVA AU ÎNCEPUT, PROMISIUNE ÎNDEPLINITĂ”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ