Polițiștii călărășeni au organizat, vineri, o razie de amploare în localitățile Modelu și Roseți. Cu această ocazie, oamenii legii au efectuat 12 fitre, au legitimat 112 persoane și au verificat 80 de autovehicule. De asemenea, cinci societăți comerciale au fost și ele controlate.
„Totodată, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei. Ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și au retras cinci certificate de înmatriculare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.
Alături de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat și polițiști ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
„Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională, în continuare, polițiștii aflându-se la datorie”, au mai transmis reprezentanții IPJ Călărași.

One thought on “RAZIE ÎN MODELU ȘI ROSEȚI! CÂTE AMENZI AU DAT POLIȚIȘTII”
Comments are closed.