TEMPERATURILE SCĂZUTE ADUC PRIMELE PERSOANE LA ADĂPOSTUL DE URGENȚĂ PE TIMP DE NOAPTE DIN CĂLĂRAȘI

Odată cu scăderea drastică a temperaturilor, mai ales pe parcursul nopții, au început să apară primele persoane la Adăpostul de Urgență pe Timp de Noapte din municipiul Călărași. În prezent, aici sunt cazate cinci persoane, care beneficiază de cazare, servicii de igienă, dar și o masă caldă. Totuși, cei care ajung aici primesc și consiliere pentru a depăși momentul critic în care se află.

„Scopul principal este găzduirea pe timp de noapte, igiena personalizată, asigurăm pază, îi îndrumăm către alte servicii sociale, aceasta însemnând reintegrarea lor socială, îi îndrumăm către cantina de ajutor social, către AJOFM, fiind persoane tinere care sunt în căutarea unui loc de muncă, îi îndrumăm către venitul minim de incluziune”, a declarat Mihai Toneanu, șef serviciu Direcția de Asistență Socială Călărași.

În principal, persoanele care ajung la adăpost sunt identificate fie de comunitate, fie de poliția Locală sau chiar de personalului centrului. Durata pe care o pot petrece la adăpost diferă în funcție de domiciliul fiecărei persoane în parte.

„Pentru persoanele aflate în tranzit, serviciul este oferit pentru o perioadă de șapte zile. Pentru persoanele din municipiul Călărași, serviciul este de până la 90 de zile pe an, dar există posibilitatea extinderii acestei perioade, dacă situația o impune, dacă nu au depășit acea situație de risc în care se află”, a mai spus Mihai Toneanu.

Adăpostul de Urgență pe Timp de Noapte din Călărași poate găzdui 12 persoane. Totuși, dacă situația o impune, conducere centrului poate suplimenta numărul de locuri până la 16. Personalul adăpostului este noapte de noapte în sprijinul persoanelor care nu au o locuință, iar de-a lungul timpului s-a confruntat chiar și cu mici incidente.

„Incidente, da, dar minore. Le-am făcut față. Avem colegi bine pregătiți, instruiți. Într-adevăr, lucrăm cu oameni ai străzii. Acești oameni locuiesc pe stradă, au supraviețuit în condiții destul de grele. Mai vin și băuți, necăjiți, dar încercăm să ne adaptăm nevoilor lor și să comunicăm la nivelul lor”, a precizat Mihai Toneanu.

Lângă Adăpostul de Urgență pe Timp de Noapte se află cantina socială, aici unde persoanele defavorizate, inclusiv cei care dorm noaptea la adăpost, primesc o masă caldă.

„După cum puteți vedea, avem un personal inimos care în fiecare zi caută să pregătească o hrană de calitate pentru aceste persoane. La momentul de față avem 125 de beneficiari cărora le oferim masă caldă timp de cinci zile pe săptămână, iar în weekend le oferim hrană rece. De asemenea, oferim hrană și pentru căminul Antim Ivireanul, undeva la 30 de porții. Din aceste 125 de persoane cărora le oferim hrană, 96 dintre ei sunt copii”, a declarat Liviu Oltenacu, directorul executiv adjunct al Direcției de Asistență Socială Călărași.

Meniul servit la cantina de ajutor social este în fiecare zi diferit și este stabilit de un medic nutriționist. Procesul de selecție a persoanelor care pot beneficia de acest ajutor este unul riguros și are în spate un cadru legislativ.

„Se efectuează niște anchete sociale la nivelul Direcției de Asistență Socială. Este vorba de legislația în domeniu, care stabilește condițiile de eligibilitate ale acestor persoane care au nevoie de a le asigura hrană. Din cele 125 de persoane, pentru 30 de persoane asigurăm transportul acasă, pentru că sunt și persoane în vârstă, persoane care, din cauza unor afecțiuni medicale, nu se pot deplasa și atunci căutăm să fim aproape de ei”, a mai spus Liviu Oltenacu.

Cantina de ajutor social este dotată cu echipamente de ultimă generație, iar conducerea Direcției de Asistență Socială Călărași anunță că este în căutarea unor axe de finanțare pentru modernizarea clădirii, inclusiv din punct de vedere termic.

One thought on “TEMPERATURILE SCĂZUTE ADUC PRIMELE PERSOANE LA ADĂPOSTUL DE URGENȚĂ PE TIMP DE NOAPTE DIN CĂLĂRAȘI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ