CĂLĂRAȘI: ACCIDENT RUTIER ÎNTRE UN AUTOTURISM ȘI O MAȘINĂ DE POLIȚIE

Un accident rutier între o autospecială de poliție și un autoturism a avut loc în această după-amiază la intersecția străzilor București și Eroilor din municipiul Călărași. Mașina de poliție se deplasa pe strada Eroilor, spre Spitalul Județean Călărași, în timp ce autoturismul circula pe strada București.

Cinci persoane au fost implicate în accident, iar patru dintre ele au fost transportate la spital. Este vorba despre șoferul autoturismului, soția sa și copilul acestora, precum și unul dintre agenții de poliție din autospecială. Cel de-al doilea polițist aflat în autospecială la momentul producerii accidentului nu a necesitat îngrijiri medicale la spital.

Martorii prezenți la locul incidentului spun că mașina de poliție avea semnalele acustice și luminoase aprinse. În acest moment, polițiștii sunt în teren și fac mai multe măsurători. De asemenea, la fața locului au fost prezenți pompierii militari din cadrul ISU Călărași, dar și mai multe echipaje medicale.

Vom reveni cu detalii oficiale imediat ce acestea vor fi disponibile.

 

One thought on “CĂLĂRAȘI: ACCIDENT RUTIER ÎNTRE UN AUTOTURISM ȘI O MAȘINĂ DE POLIȚIE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ