IPJ CĂLĂRAȘI: ACȚIUNE DE AMPLOARE ÎN WEEKEND. SUTE DE AMENZI ȘI ZECI DE PERMISE REȚINUTE

Polițiștii călărășeni au acționat și weekendul trecut pentru a asigura siguranța cetățenilor. 450 de oameni ai legii au fost în teren și au intervenit la peste 180 de sesizări. Nu puțin au fost cei care au încălcat legea, astfel că polițiștii au dat și amenzi în valoare de aproape 180.000 de lei.

„Polițiștii au intervenit la 184 de evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112 și au organizat 32 de acțiuni. Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 52 de infracțiuni, au prins în flagrant patru persoane, iar în cauzele instrumentate a fost dispusă o măsură preventivă. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 423 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 179.000 de lei”, a declarat Cristina Șerban, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

Dacă unii s-au ales cu amendă, alții au rămas fără permis de conducere sau certificat de înmatriculare.

„Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 8 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 21 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare”, a mai spus Cristina Șerban.

Astfel de acțiuni ale polițiștilor călărășeni au loc în fiecare weekend în localitățile din județ, pentru a descuraja comiterea faptelor antisociale.

One thought on “IPJ CĂLĂRAȘI: ACȚIUNE DE AMPLOARE ÎN WEEKEND. SUTE DE AMENZI ȘI ZECI DE PERMISE REȚINUTE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ