O NOUĂ RAZIE ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI. ZECI DE AMENZI DATE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii călărășeni au desfășurat joi, între orele 09.00 – 12.00, o nouă acțiune de tip razie. De data aceasta, vizate au fost localitățile Dragalina și Perișoru, aici unde oamenii legii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Nu doar șoferii au fost verificați de polițiști, ci și mai multe societăți comerciale. În urma controalelor, oamenii legii ai descoperit mai multe nereguli, astfel că au aplicat sancțiuni.

„În cadrul activităților desfășurate au fost efectuate 21 de filtre, legitimate 119 persoane și verificate 111 autoturisme. De asemenea, au fost controlate cinci societăți comerciale, fiind constatată o infracțiune la Legea 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Totodată, polițiștii au confiscat 1.960 de țigarete provenite din contrabandă”, a declarat Cristina Șerban, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean. 

Polițiștii au dat și amenzi, iar un șofer a rămas fără permis de conducere.

„Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras două certificate de înmatriculare”, a mai spus Cristina Șerban. 

La razia desfășurată în Dragalina și Perișoru au acționat polițiștii structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.  

One thought on “O NOUĂ RAZIE ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI. ZECI DE AMENZI DATE DE POLIȚIȘTI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ