Trei jandarmi din cadrul Jandarmeriei Călărași au evitat o tragedie, intervenind prompt la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Iezerul, comuna Jegălia. Incidentul a avut loc miercuri, 14 august, în jurul orei amiezii, când cei trei subofițeri se aflau în timpul liber.
Mihăiță și Adelin, subofițeri în cadrul Jandarmeriei Călărași, se aflau în apropierea locuinței afectate de incendiu. Aceștia nu au ezitat să intervină, dând dovadă de curaj și spirit civic. Lor li s-a alăturat și Alexandru, un coleg care se afla întâmplător în zonă. Împreună, cei trei jandarmi au acționat pentru a împiedica extinderea flăcărilor către o stație de combustibil situată în imediata apropiere a casei cuprinse de incendiu.
Deși nu dispuneau de resurse speciale, jandarmii au găsit câteva stingătoare de incendiu și au reușit să țină situația sub control până la sosirea echipajelor de pompieri. Datorită intervenției lor rapide, incendiul nu s-a soldat cu victime, limitându-se la pagube materiale.
Jandarmeria Călărași a transmis un mesaj de felicitare pentru cei trei subofițeri, subliniind curajul și profesionalismul de care au dat dovadă. Acțiunea lor a fost crucială în prevenirea unei posibile tragedii, oferind un exemplu de dedicare și responsabilitate în serviciul comunității.
