UN LOC DE JOACĂ PENTRU COPII A FOST AMENAJAT LA GRĂDINA ZOOLOGICĂ DIN CĂLĂRAȘI

Grădina Zoologică din Călărași a devenit, începând de ieri, și mai atractivă pentru copiii din municipiu și localitățile învecinate, asta pentru că un loc de joacă pentru cei mici a fost amenajat în incinta grădinii. Astfel, o vizită la Grădina Zoologică va oferi și mai multă bucurie pentru copiii care îi vor călca pragul. Locul de joacă a fost vizitat și de primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, ieri, chiar de Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice. 

„Mulțumesc sponsorilor care au salutat inițiativa noastră, transmit activitate frumoasă personalului Complexului și vizite plăcute tuturor iubitorilor de natură și animale”, a transmis primarul Marius Dulce pe o rețea de socializare.

Grădina Zoologică din Călărași este a treia din România ca întindere, după cea din Târgu-Mureș și cea din Brașov. Zoo Călărași are o suprafață de 10 hectare și găzduiește 883 de exemplare de animale și 911 pești. În total, aceste exemplare însumează 108 specii.

FOTO: Facebook / Marius Dulce

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ