În data de 11 august 2024, începând cu ora 18:00, legendele muzicii se reunesc pe Stadionul “Ion Comșa” din Călărași pentru un eveniment de neuitat.
Intrarea va fi gratuită, așa că cetatețenii sunt așteptați în număr cât mai mare.
Spectacolul “S-au unit legendele!” face parte din “Caravana Culturală – Romi pentru România 2024”, o inițiativă organizată și finanțată de Asociația Partida Romilor Pro-Europa. Această caravană culturală își propune să aducă laolaltă comunitatea romă și nu numai, oferind o platformă pentru a celebra tradițiile și talentele acestei comunități.
Vă veți bucura de prestațiile live ale unor artiști renumiți precum Florin Salam, Tzancă Uraganu, Monica (din trupa Angels), Jamarr (revelația anului), Anxinte (cunoscut din Vacanța Mare) și Julia (din trupa Sexxy). Acești artiști vă vor încânta cu muzica lor și vă vor face să dansați toată seara.
Evenimentul include diverse activități menite să distreze participanții de toate vârstele.
Organizatorii speră să adune cât mai mulți participanți pentru a celebra această comunitate și cultura sa bogată.
