Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași a desfășurat astăzi un amplu exercițiu tactic pentru a testa și îmbunătăți capacitatea de răspuns în caz de cutremur.
Scenariul exercițiului a presupus simularea unui cutremur care a afectat grav infrastructura orașului.
În prim plan, intervenția a fost desfășurată în incinta Centrului de Cultură și Creație și pe platoul din fața Consiliului Județean Călărași. Exercițiul a inclus simularea unor activități de căutare și salvare în cazul producerii unui seism, acordarea primului ajutor și evacuarea populației din zonele periculoase.

Inspectorul șef al ISU Călărași, Adrian Păduraru, a subliniat importanța unor astfel de exerciții:
„Aceste simulări sunt esențiale pentru a ne asigura că echipele noastre sunt pregătite să răspundă rapid și eficient în caz de cutremur. Este vital să fim pregătiți pentru orice scenariu și să asigurăm siguranța cetățenilor.”

În cadrul exercițiului, echipajele ISU au utilizat echipamente moderne de căutare și salvare, inclusiv camere de termoviziune și drone pentru evaluarea rapidă a zonelor afectate. De asemenea, s-au testat procedurile de comunicare și coordonare între diferitele structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, Jandarmeria Călărași, Serviciul de Ambulanță Județean Călărași, Unitatea de Pimiri Urgență a Spitalului Județean Călărași și voluntari SMURD înscriși în programul Voluntar din pasiune, reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași.

Prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu, a fost prezent la exercițiu și a apreciat profesionalismul și dedicarea echipelor de intervenție:
„Am văzut astăzi cât de bine sunt pregătite echipele noastre și cât de importante sunt aceste exerciții pentru a ne asigura că putem face față oricărei situații de urgență. Felicit ISU Călărași pentru organizarea acestui exercițiu și pentru efortul constant de a proteja comunitatea.”
Acest exercițiu face parte dintr-un program național de pregătire pentru situații de urgență, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), și are ca scop consolidarea capacității de răspuns la dezastre naturale în întreaga țară.



One thought on “EXERCIȚIU TACTIC ISU CĂLĂRAȘI: SIMULARE DE CUTREMUR PENTRU PREGĂTIREA ECHIPELOR DE INTERVENȚIE”
Comments are closed.