MOȘII DE VARĂ, TRADIȚII ȘI RUGĂCIUNI PENTRU CEI ADORMIȚI

În acest an, Moșii de Vară sau Sâmbăta Morților este sărbătorită pe 22 iunie, o zi deosebită în calendarul creștin ortodox, care precede Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârea Duhului Sfânt. Această zi este dedicată în mod special pomenirii celor care au trecut la cele veșnice, o tradiție profund înrădăcinată în viața spirituală a Bisericii Ortodoxe.

În acestă zi, în fiecare an, Biserica Ortodoxă celebrează Sfinte Liturghii și slujbe de pomenire în memoria părinților, moșilor și strămoșilor noștri. Este un moment de adâncă recunoștință și respect față de cei care ne-au precedat în viață și care au contribuit la formarea și tradițiile noastre spirituale. Rugăciunile și cântările specifice rostite în această zi sunt menite să ofere odihnă și împăcare celor adormiți și să ne ajute să simțim prezența lor în mijlocul nostru prin darurile Sfântului Duh.

Această sărbătoare este marcată de o solemnitate aparte în comunitățile ortodoxe, unde credincioșii se adună în biserici pentru a participa la slujbe și pentru a aduce pomeniri pentru cei plecați din viața aceasta.

Înaintea praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, care este sărbătorit în duminica următoare, Moșii de Vară ne aduc aminte de legătura noastră strânsă cu moștenirea spirituală a înaintașilor noștri și ne încurajează să păstrăm vie memoria lor în inimile și în rugăciunile noastre.

Ce se dă de pomană?

De obicei, pomana constă în împărțirea de alimente preferate de răposat. Alimentele sunt puse în vase (cană, farfurie, strachină sau pahar) și cu tacâm. De Rusalii se dau de pomană vase de lut, căni, străchini și vase de lemn (cofe), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. Pomana trebuie să fie caldă, deoarece se zice că mirosul bucatelor calde îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică. În anumite zone ale țării aceasta regăsindu-se și sub denumirea de aburel.

La biserică, creștinii merg cu colivă, colaci, vin și cireșe pentru binecuvântare.

Gospodinele care cinstesc an de an, suita celor trei sărbători : Moşii de cireşe, Rusaliile şi Sărbătoarea Sfintei Treimi vor fi mai sănătoase, sufleteşte şi trupeşte, în comparaţie cu suratele lor care nu împlinesc datinile strămoşeşti.

Se mai obișnuiește să se dea de pomană ceapă verde şi usturoi, pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat gospodarii.

One thought on “MOȘII DE VARĂ, TRADIȚII ȘI RUGĂCIUNI PENTRU CEI ADORMIȚI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ