Cea de-a șaptesprezecea ediție a Campionatul European de Fotbal a debutat seara trecută cu victoria categorică a Germaniei, țara gazdă, în fața reprezentativei Scoției. Nemții au jucat excelent în meciul de deschidere și s-au impus clar, cu scorul de 5-1.
Golurile Germaniei au fost marcate de Florian Wirtz (minutul 10), Jamal Musiala (minutul 19), Kai Havertz (minutul 45+1 – penalty), Niclas Fullkrug (minutul 68) și Emre Can (minutul 90+3). De asemenea, Niclas Fullkrug a mai marcat un gol în minutul 76, însă acesta a fost anulat din cauza unui ofsaid în construcția fazei. De cealaltă parte, golul Scoției a fost de fapt un autogol produs de Antonio Rudiger cu capul, în minutul 87.
Totodată, Scoția a jucat în 10 oameni începând cu minutul 44, după ce Ryan Porteous l-a faultat periculos pe germanul Ilkay Gundogan chiar în interiorul careului. Aceasta a fost și faza care a adus penalty-ul din care Germania a înscris golul cu numărul trei.
România este și ea prezentă la această ediție a Campionatului European de Fotbal și va juca primul meci luni, 17 iunie, împotriva Ucrainei. Cele două echipe s-au mai întâlnit de cinci ori până acum. Ambele echipe au câștigat de câte două ori, în timpul ce una dintre partide s-a încheiat la egalitate. Ultimul duel dintre România și Ucraina a fost un meci amical, în 2016, atunci când ucrainenii s-au impus cu 4-3. De asemenea, potrivit caselor de pariuri, Ucraina pleacă cu prima șansă și în meciul de luni.

One thought on “A ÎNCEPUT EURO 2024. GERMANIA, VICTORIE CATEGORICĂ ÎN FAȚA SCOȚIEI. ROMÂNIA DEBUTEAZĂ LUNI”
Comments are closed.