În fiecare an, pe 14 iunie, se celebrează la nivel mondial Ziua Mondială a Donatorului de Sânge (World Blood Donor Day), un prilej de a crește conștientizarea asupra importanței donării de sânge în condiții de siguranță și de a mulțumi donatorilor voluntari pentru gestul lor de a salva vieți fără a aștepta recompense. Prima celebrare a avut loc în 2004 la Johannesburg, Africa de Sud.
Aceasta este una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate publică ale Organizației Mondiale a Sănătății, alături de Ziua Mondială a Sănătății, Ziua Mondială a Tuberculozei, Săptămâna Mondială a Imunizării, Ziua Mondială fără Tutun, Ziua Mondială a Malariei, Ziua Mondială a Hepatitei și Ziua Mondială de Combatere a SIDA.
Ziua a fost înființată în urma succesului Zilei Mondiale a Sănătății din anul 2000, care a avut tema importanței donării de sânge și s-a desfășurat sub sloganul “Sângele salvează vieți”. Evenimentul din 14 iunie nu dorește să înlocuiască alte zile naționale de donare de sânge.
Ziua de 14 iunie a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB0. Născut pe 14 iunie acum 148 de ani, datorită lui, transfuziile de sânge sunt astăzi proceduri medicale de rutină.
Scopul acestei zile este de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge și de a încuraja cât mai multe persoane să doneze, dar și de a celebra donatorii voluntari care contribuie la salvarea a milioane de vieți fără a aștepta recompense.

One thought on “ZIUA MONDIALĂ A DONATORULUI DE SÂNGE: RECUNOȘTINȚĂ PENTRU EROII NEVĂZUȚI”
Comments are closed.