POLIȚIA CĂLĂRAȘI: LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!

De 1 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au celebrat alături de cetățeni Ziua Internațională a Copilului, organizată în zona scenei Parcului Dumbravă Călărași.

La această activitate, copiii au fost întâmpinați de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, dar și de către polițiști din cadrul structurilor de: Resurse Umane, Cabinet,  Criminalistică, Rutieră, Acțiuni Speciale, Negociatori, Protecția Animalelor, Ordine Publică, Siguranță Școlară și de Analiză și Prevenire.

Una dintre surprize a fost aceea prin care cei mici s-au antrenat și au concurat în cadrul unui traseu organizat de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar în urma finalizării acestuia, au primit o legitimație prin care au devenit „Polițist pentru o zi”.

O altă surpriză a fost reprezentată de parada motocicletelor aflate în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Totodată, cei mici au avut ocazia să se amprenteze alături de colegii criminaliști și să-și lase imaginația să zboare, creându-și propriii căței de poliție, polițiști și autospeciale, colorând alături de colegii structurilor pentru Siguranță Școlară și de Analiză și Prevenire.

De asemenea, colegii le-au pregătit acestora baloane și mici legitimații de polițist.

Însă, cea mai frumoasă surpriză de azi a fost cea din partea micuților, o felicitare pe care aceștia au confecționat-o și ne-au dăruit-o, urându-ne „La mulți ani tuturor!”.

One thought on “POLIȚIA CĂLĂRAȘI: LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ