Vineri, 24 mai a.c., concursul regional Le Francophile a ajuns la cea de-a XI-a ediție. Evenimentul dedicat stimulării interesului pentru studiul limbii, al culturii și civilizației franceze este marcat anual de către organizatorii din cadrul Școlii Gimnaziale “Tudor Vladimirescu”.
Acum mai bine de un deceniu, Adriana Butoi, profesor de limba franceză, a inițiat concursul care s-a transformat într-o tradiție la nivelul județului Călărași. Acum, după 11 ani, concursul continuă să atragă atenția elevilor pasionați de cultura franceză.
“Alături de elevi, profesori și coordanatori celebrăm pasiunea și devotamentul pentru limba, cultura și civilizația franceză. Este un concurs regional, interdisciplinar în care elevii s-au înscris în cadrul secțiunilor, urmând ca, la finalul concursului, aceștia să fie premiați”, a declarat Roxana Natalia Pațurcă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Călărași.
Concursul “Le Francophile” este împărțit în cinci secțiuni: discurs, muzică, desen, afișe și teatru. Tema concursul se schimbă anual pentru a stimula creativitatea participanților. Anul acesta, citatul poetului francez Antonie de Saint Exupery privind pacea a reprezentant subiectul pe baza căruia elevii au fost nevoiți să își creeze propriile discursuri, desene și piese de teatru.
Secțiunea dedicată muzicii a fost, de departe, preferata spectatorilor, însă, în cadrul acestei ediții, trofeul Le Francophile a fost acordat secțiunii dedicate discursului. Iordan Maria Theodora, elevă a Colegiului Național “Nagoe Basarab” Oltenița a fost desemnată câștigătoarea concursului.



One thought on “LE FRANCOPHILE: TALENT ȘI IMPLICARE. CONCURSUL DEVENIT TRADIȚIE PENTRU JUDEȚUL CĂLĂRAȘI A AJUNS LA CEA DE-A XI-A EDIȚIE”
Comments are closed.