TÂNĂR DOMICILIAT ÎN PERIȘORU, DAT ÎN URMĂRIRE GENERALĂ. DE CE ESTE CĂUTAT

Achim Remus Florentin - urmărire generală

Un tânăr în vârstă de 22 de ani domiciliat în comuna Perișoru, județul Călărași, a fost dat în urmărire generală. Este vorba despre Achim Remus Florentin, care are de executat o pedeapsă de doi ani și șapte luni de închisoare pentru furt calificat. Inițial, pedeapsa definitivă, pronunțată de Curtea de Apel București în octombrie 2023, a fost una cu suspendare, însă Serviciul de Probațiune Călărași, care s-a ocupat de supravegherea sa, a cerut schimbarea pedepsei în una cu executare. Judecătoria Sectorului 3 București a acceptat această solicitare, pe 21 martie 2024, astfel că Achim Remus Florentin trebuie să execute condamnarea de doi ani și șapte luni de închisoare în regim de detenție.

Doar că oamenii legii nu l-au găsit pentru a îl încarcera, astfel că acesta a fost dat în urmărire națională. Este vorba despre tânărul care în lunile iunie, iulie și septembrie ale anului 2022 a comis patru fapte de furt. În trecut, tânărul a fost instituționalizat la centrul de plasament din Perișoru.

Prima faptă a fost săvârșită pe data de 27 iunie 2022, în jurul orei 13.30, atunci când a sustras trei bucăți din conductele unui aparat de aer condiționat montat pe zidul unui imobil din Sectorul 3 al Capitalei, cauzând astfel un prejudiciu de 1.000 de lei, potrivit datelor disponibile pe Portalul de Jurisprudență.

Achim Remus Florentin
Achim Remus Florentin

După o lună, pe data de 29 iulie 2022, la ora 14.00, Achim Remus Florentin a sustras o porțiune de aproximativ un metru dintr-un cablu electric care asigura legătura de energie electrică între un panou electric și un magazin din Sectorul 3. Prejudiciul în acest caz a fost 1.187,72 lei.

De asemenea, pe data de 12 septembrie 2022, în jurul orelor 05.00, același bărbat a sustras mai multe fragmente de țeavă din cupru de la componentele exterioare ale unui aparat de aer condiționat montat în exteriorul unui magazin din Sectorul 3 din București. Astfel, prin gestul său, bărbatul a cauzat un prejudiciu de 5.000 de lei.

Câteva zile mai târziu, pe 21 septembrie 2022, în jurul orei 15.00, Achim Remus Florentin a comis cea de-a patra faptă, după ce a sustras mai multe bucăți din patru conducte ale unui aparat de aer condiționat aflat pe zidul unei clădiri din Sectorul 3 al Capitalei. De data aceasta, prejudiciul a fost de 1.000 de euro.

One thought on “TÂNĂR DOMICILIAT ÎN PERIȘORU, DAT ÎN URMĂRIRE GENERALĂ. DE CE ESTE CĂUTAT”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ