MARIUS DULCE, DESPRE CREȘA CARE SE CONSTRUIEȘTE ÎN CARTIERUL TINERI: „SPER CA PÂNĂ ÎN SEPTEMBRIE SĂ SE TERMINE”

Creșă cartierul Tineri

Prezent în studioul Radio Voces Campi, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a vorbit, astăzi, despre stadiul mai multor proiecte. Printre ele s-a aflat și creșa care se construiește în Cartierul Tineri. Termenul de finalizare a proiectului este iunie 2025, însă edilul a precizat că lucrările sunt în grafic și speră că investiția va fi gata mai devreme.

„Așa vreau, dar știți cum e cu termenele. Dacă dai termenele, le mai devansezi. Haideți să le facem, așa cum facem noi de obicei, pentru că noi cu vorbele mai puțin, dar faptele se văd la tot pasul. Investiția nu este susținută din bani publici, este o investiție de peste 3,3 milioane de euro pentru care avem contract cu CNI”, a declarat Marius Dulce, primarul municipiului Călărași.

Clădirea va fi dotată cu panouri solare și fotovoltaice și va avea regim parter.

„Chiar ieri am fost acolo, sper ca până în septembrie să se termine, pentru că s-a lucrat destul de bine, este destul de avansată. Atunci o putem băga în circuitul normal și vom mai avea 70 de locuri. Este o creșă modernă, cu consum de energie zero, nZEB, o să aibă și panouri fotovoltaice și tot ce trebuie, pentru că este o creșă verde”, a mai spus primarul Marius Dulce.

Creșa  va beneficia de dormitoare, săli de joacă, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. Cofinanțarea Primăriei municipiului Călărași este zero.

One thought on “MARIUS DULCE, DESPRE CREȘA CARE SE CONSTRUIEȘTE ÎN CARTIERUL TINERI: „SPER CA PÂNĂ ÎN SEPTEMBRIE SĂ SE TERMINE””

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ