O TÂNĂRĂ A FOST LOVITĂ DE O MAȘINĂ PE O TRECERE DE PIETONI DIN SLOBOZIA. VICTIMA A AJUNS LA SPITAL

O tânără de 28 de ani a fost lovită de un autoturism, astăzi, în timp ce traversa pe o trecere de pietoni. Incidentul a avut loc la amiază, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, în zona băncii CEC. Mașina care a lovit-o pe tânără era condusă de un bărbat în vârstă de 72 de ani.

„La data de 25 martie a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Bld. Matei Basarab în municipiul Slobozia s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane de sex feminin în vârstă de 28 de ani. Din primele verificări efectuate a reieșit că un bărbat, în vârstă de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bld. Matei Basarab, din direcția gară către centru ar fi acroșat o pe tânăra de 28 de ani care traversa pe trecerea de pietoni”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ialomița.

Ajunsă la spital, tânăra a primit îngrijiri medicale. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Ialomița au precizat că tânăra a suferi răni ușoare și nu i-a fost pusă viața în pericol. De asemenea, aceasta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia conștientă și cooperantă. 

Între timp, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

One thought on “O TÂNĂRĂ A FOST LOVITĂ DE O MAȘINĂ PE O TRECERE DE PIETONI DIN SLOBOZIA. VICTIMA A AJUNS LA SPITAL”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ