ELEVII LICEULUI TEORETIC “MIHAI EMINESCU” AU SĂRBĂTORIT ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MATEMATICII PRIN INTERMEDIUL JOCURILOR

Joi, 14 martie a.c., elevii Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” au marcat Ziua Internațională a Matematicii într-o manieră aparte. Adolescenții, alături de profesori, au sărbătorit disciplina a căror baze au fost puse de către Euclid și Aristotel prin diferite jocuri.

Începând din 2019, în fiecare an, pe 14 martie este sărbătorită Ziua Internațională a Matematicii, aceasta fiind recunoscută de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură la conferința generală din același an.

Ziua Pi este serbată pe 14 martie din moment ce 3, 1 și 4 sunt primele trei cifre importante ale lui π.

În fiecare an, Uniunea de Matematică Internațională își dorește să sporească creativitatea și motivația elevilor pentru studiul matematicii. Tocmai de aceea, anual, pe 14 martie, se stabilesc anumite teme la nivel intenațional, iar unitățile de învâțământ doritoare pot aplica temele respective în cadrul activităților școlare sau extrașcolare. Tema de anul acesta este jocul în matematică.

“Atât eu, cât și colegii mei de catedră încercăm să îi atragem din ce în ce mai mult pe elevi și să le explicăm prin intermediul jocului că matematica are interacțiune cu foarte multe domenii. Într-o încercare de a le explica importanța matematicii, voi desfășura o activitate cu clasa la care sunt dirigintă. De asemenea, am antrenat și câțiva copii de la alte clase, care au participat la concursuri și olimpiade școlare”, a declarat Raluca Caraion, profesor de matematică.

Cu ajutorul sponsorilor, în cadrul activității, elevii au fost și premiați. Premiile au constat în culegeri de matematică și cărți de beletristică, care să îi ajute pe parcursul școlar.

Chiar dacă este vorba despre o disciplină dificilă și care nu este agreată de toți adolescenții, în cadrul Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”, elevii s-au arătat încântați de modalitatea de abordare a acestei zile.

“Îmi place foarte mult că îmi pune mintea la contribuție și îmi dezvoltă capacitatea de a gândi și de a rezolva probleme. Îmi place cel mai mult geometria”, a precizat Morena, elevă.

“Cred că matematica mă ajută să gândesc mult mai bine și să mă dezvolt în viață. Am ales profilul real pentru că am mai multe variante în viitor […] Sunt momente în care este greu, dar îmi găsesc motivația și mă gândesc că în viitor totul va fi greu și trebuie să trec peste”, a declarat Cristina, elevă în cadrul Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”.

“Am ales profilul real deoarece de mică mi-a plăcut să lucrez și matematica este distractivă. Într-adevăr, matematica ne înconjoară, astfel o putem corela cu viața de zi cu zi” , a adăugat

“Am decis să marchez această zi alături de colegii mei. Ne vom juca, vom rezolva probleme și mi-am propus să continui activitatea acasă. Intenționez ca în viitor să urmez o carieră în arhitectură, iar geometria îmi este de mare ajutor”, a conchis Tudor, elev.

Activitatea a fost cu adevărat diferită. Pe lângă modalitatea diferită de abordare, adolescenții au putut participa și la un mici concert de chitară susținut chiar de un elev al Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”.

One thought on “ELEVII LICEULUI TEORETIC “MIHAI EMINESCU” AU SĂRBĂTORIT ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MATEMATICII PRIN INTERMEDIUL JOCURILOR”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ