DOSAR PENAL ÎNTOCMIT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

 

La data de 10 martie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fundulea, aflați în executarea atribuțiilor de serviciului, au observat un autoturism ieșit în afara părții carosabile, care prezenta avarii, iar pe locul conducătorului auto se afla un bărbat, de 36 de ani, din comuna Cernica, județul Ilfov.
Șoferul ar fi susținut că în jurul orei 17:00, ar fi condus autoturismul și, dorind să evite un biciclist, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se într-un șanț.

“În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că sus numitul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării unor mostre biologice, însă acesta a refuzat recoltarea în prezența cadrelor medicale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, se arată într-un comunicat de presă.

One thought on “DOSAR PENAL ÎNTOCMIT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ