Horoscop luna Martie/Luna aceasta astrologică va intra în forță cu Venus – planeta iubirii și a banilor – în cuadratură cu Uranus

Întotdeauna, odată cu luna martie au loc unele dintre cele mai notabile și mai profund resimțite schimbări energetice. Ca să spunem pe șleau, această lună acoperă câte un pic din toate domeniile așa că nu te descuraja dacă te simți deja epuizat!
Va fi ușor pentru oricine să alunece în visare cu ochii deschiși, iar dorința de noutate va fi o temă centrală pentru toți.

Este indicat să încheiați anumite capitole cu reverență, în timp ce priviți cu entuziasm spre viitor.

Deși începutul lunii poate fi încă plin de fantezii și detașare, s-ar putea foarte bine să fii o persoană diferită la ieșirea din ea.

Luna aceasta astrologică va intra în forță cu Venus – planeta iubirii și a banilor – în cuadratură cu Uranus – planeta revoltei și a revoluției – pe 3 martie, în semne fixe încăpățânate Vărsător și, respectiv, Taur. Aceste două planete se vor da cap în cap, favorizând provocările în sistemele financiare și/sau în relații. Împreună cu influența idealistă a Peștilor, realitatea actuală, în oricare dintre aceste aspecte, ar putea părea că nu-ți îndeplinește așteptările despre cum ar trebui să fie.

Berbec(21 martie – 20 aprilie)

Luna aceasta te vei concentra mai mult pe dragoste, ceea ce înseamnă că interesul tău pentru acest aspect al vieții tale va fi pe primul loc cu orice risc. Dacă ești singur, disperarea este și mai mare și vei căuta tot felul de soluții pentru a-ți schimba statutul. Dacă ești căsătorit sau ai copii, e posibil ca unele probleme mai vechi dintre tine și partener să reapară din cauza stresului din viața familială. Nimic nu se va rezolva dacă nu ești dispus să te schimbi şi tu măcar puțin.

Taur(21 aprilie – 21 mai)

Nu se anunță vești prea bune pentru tine pe plan sentimental în această lună. Așteptările tale sunt prea mari și astfel riști să fii dezamăgit. Dacă ești angajat într-o relație serioasă, cel mai probabil situația devine din ce în ce mai complicată și nesigură. Dacă ești singur, abia spre sfârșitul acestei perioade vei reuși să fii mai dezinvolt și relaxat, ceea ce te ajută să îți mărești șansele de a cunoaște o persoană pe care să o placi măcar puțin. Situația ta financiară este una bună și nu vei întâmpina niciun fel de probleme pe acest plan în această lună.

Gemeni(22 mai – 21 iunie)

Luna martie este una foarte bună pentru tine pe plan sentimental. Orice legătură amoroasă ai avea, fie ea complicată sau liniștită, va cunoaște o îmbunătățire semnificativă atunci când te aștepți mai puțin. Dacă ești singur, datorită prietenilor sau unei cunoștințe mai vechi vei avea ocazia să întâlnești pe cineva potrivit pentru tine. Tot ce îți dorești este să ai parte de iubire și afecțiune.
Astrele sunt de partea ta în această lună și te îndeamnă să iei decizii înțelepte în ceea ce privește afacerile sau alegerile profesionale.

Rac(22 iunie – 21 iulie)

Nu lăsa viața profesională să îți afecteze relația amoroasă, cel puțin nu luna aceasta. Acordă o atenție deosebită acestui sector al vieții tale chiar dacă ai multe pe cap. Luna mărțișorului va veni la pachet cu destule gesturi romantice, însă nu le crede pe toate și nu permite să fii manipulat. Dacă ești singur, acum mai mult decât oricând îți vei da seama că trebuie să îți găsești un partener la locul de muncă. În luna martie vei ajunge să atingi nivelul profesional la care ținteai de multă vreme. Datorită șarmului tău vei putea să avansezi încet, dar sigur.

Leu(22 iulie – 22 august)

Martie vine pentru tine cu rezolvări ale unor probleme de care nu credeai că vei mai scăpa. Dacă ești angajat într-o relație, iar aceasta a scârțâit în ultima perioadă, acum poți găsi o soluție împreună cu partenerul tău. Dacă te-ai despărțit recent de partener, sunt șanse de împăcare, iar dacă ești singur emani senzualitate și poți cuceri pe oricine îți propui. E important să ieși din zona de confort și să încerci lucruri noi! Chiar dacă nu se anunță vești prea bune pentru tine pe plan financiar în această perioadă, nu trebuie să îți pierzi speranța.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Luna martie va fi destul de stresantă pentru tine, mai ales dacă în viitorul apropiat ai de organizat un eveniment important. Dacă acum ești vesel și fericit, în secunda imediat următoare ai putea trece la polul opus. E important să te liniștești și să le iei pe toate pe rând, astrele te vor ajuta ca totul să iasă bine. Viața ta sentimentală este pregătită pentru un nou nivel, așa că nu îți fie teamă!
Veniturile tale vor rămâne aceleași și în această lună, lucru care te deprimă ușor ținând cont că acum cheltuielile sunt mai mari.

Balanță(23 septembrie – 22 octombrie)

Nimeni nu știe dacă ești pregătit pentru un angajament serios pe plan amoros, dar tu ar trebuie să te cunoști cel mai bine. Este foarte important să nu faci nimic din ce nu îți dorești și să nu te lași manipulat de dorințele și așteptările celor din jurul tău. Dacă ești îndrăgostit sau împlinit pe plan relațional, atunci poți face următorul pas, dacă nu, mai bine așteaptă decât să regreți mai târziu.
E posibil ca luna aceasta să apară o invidie din partea ta pe câștigurile colegilor tăi. Chiar dacă te simți neîndreptățit la locul de muncă, trebuie să judeci corect și să accepți că situația este una corectă.

Scorpion(23 octombrie – 21 noiembrie)

Ești pus pe distracție luna această, și nicidecum pe sentimente profunde și gesturi sincere de iubire. Indiferent dacă ai o relație stabilă sau ești singur, libertatea la care ții atât de mult va ieși și mai mult la iveală în această perioadă. Vei continua la fel ca și până acum, cine vrea să stea alături de tine trebuie să te accepte așa cum ești. Trasezi linii exacte, iar cine le depășește va pierde!
Se anunță schimbări drastice în această lună pentru tine pe plan profesional și financiar. Chiar dacă nu îți place ca cineva sau ceva să îți dea viața peste cap, acum este necesar să faci unele mutări curajoase din propria inițiativă.

Săgetător(22 noiembrie – 21 decembrie)

Nu te simți împlinită pe plan amoros, însă în această lună ești mai hotărât decât oricând să schimbi ceva. Chiar dacă nu îți place să ieși din zona de confort, acum este momentul să iei o decizie tranșantă cu privire la partenerul tău care nu îți satisface nevoile. Fie vei pune punct relației, fie vei veni cu condiții noi care dacă nu sunt respectate nu vei mai fi dispus să acorzi a doua șansă. Ai mai multă încredere în tine! Ideile tale creative și îndrăznețe te vor ajuta luna aceasta să îți pui mai mult aptitudinile în valoare. Și chiar dacă nu vei câștiga mai mulți bani de pe urma inteligenței tale, te vei putea bucura de laude și aprecieri din partea unor persoane care contează pentru tine.

Capricorn(22 decembrie – 19 ianuarie)

Ești mai preocupat decât oricând de familia ta și de ideea de cămin. E posibil să îți dorești un copil sau să te căsătorești, dacă încă nu te bucuri de toate acestea. E important să discuți deschis cu partenerul tău și să afli ce poziție are și el cu privire la viitorul vostru împreună. În orice caz, zarurile sunt aruncate și mare parte din ceea ce îți va spune cunoști deja. Dacă ești singur, o aventură amoroasă se poate transforma într-o adevărată peripeție.
Prima partea a acestei luni vine cu probleme care te îndepărtează de interesul pentru bani sau carieră.

Vărsător(20 ianuarie – 18 februarie)

Comunicarea îți poate aduce numai lucruri bune în această lună pe plan relațional. Fie ești certat cu partenerul tău sau te-ai despărțit de curând de el, dacă există un dialog sincer și calm, problemele dintre voi ar putea să dispară. Nu lăsa orgoliul să ți-o ia înainte și acționează cu inima mai ales atunci când te apucă dorul. Dacă ești singur, nu lua decizii pripite care îți pot afecta și celelalte planuri ale vieții tale! E posibil ca luna aceasta să faci mai multe călătorii în interes de serviciu, lucru care îți poate aduce mai mulți bani în cont.

Pești(19 februarie – 20 martie)

În luna martie, orice îți propui pe plan sentimental va ajunge să se realizeze. Ce-i drept, setea de dragoste va fi doar în prima săptămână a lunii, ca mai apoi să îți îndrepți atenția către bani și carieră. Dragostea se va împleti cu materialismul în această perioadă, semn că dacă ești singură, cel mai probabil vei fi în căutarea unui partener potent financiar. Dacă ești angajată deja într-o relație, atunci interesul comun va fi de a vă rotunji veniturile. Vestea bună este că faceți o echipă de milioane! Luna martie va fi una excelentă pentru tine din punct de vedere financiar ori profesional. Nici nu se putea să primești vești mai bune pe acest plan în această perioadă, și culmea, te așteptai să ți se întâmple lucruri rele.

One thought on “Horoscop luna Martie/Luna aceasta astrologică va intra în forță cu Venus – planeta iubirii și a banilor – în cuadratură cu Uranus”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ