ROBOȚI PENTRU EDUCAȚIE DIGITALĂ, LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ TUDOR VLADIMIRESCU DIN CĂLĂRAȘI

În cadrul Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu s-a desfășurat o activitate educativă prin care Ana-Maria Stancu de la ROBO HUB a predat despre viitor, mai exact elevii vor fi ajutați de mai mulți roboți în demersul lor didactic. Totodată din anul școlar 2024-2025  o clasă de a V a va fi cu predare intensiv TIC, respectiv Robotică.

“În școala noastră se desfășoară o activitate deosebită, de ce spun deosebită, deoarece la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu începând din acest moment ne vom ajuta de roboti care ne vor ajuta în demersul nostru didactic, chiar astăzi avem prezentarea unui umanoid, este prezentă în mijlocul nostru Ana-Maria Stancu, de la ROBOHUB, care ne antrenează pe noi, dar și ne instruiește profesorii de matematică, TIC și fizică, aceștia află ce pot face cu roboții care de acum vor fi partenerii noștri în educație. De ce am ales partea aceasta de robotică? Pentru că este o meserie care ține de viitor, iar noi vrem să fim în pas cu viitorul și de aceea vrem să fim alături de nevoile elevilor noștrii, de nevoile societății și de ce nu de aici de la Tudor Vladimirescu să avem niște programatori foarte buni. Pentru anul viitor ne-am propus ca una dintre clasele de a V-a să fie predată intensiv informatică, respectiv robotica, pentru că ne ajutăm foarte mult de tehnologie” a declarat Alin Butoi, director Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu din Călărași.

Scopul acestei activități a fost acela de a îi familiariza pe elevi cu acești roboți care au fost construiți special pentru zona de educație.

“Acesta este un robot umanoid care este foarte asemănător cu roboții umanoizi mai mari doar că acesta este special făcut pentru zona de educație pentru a experimenta copiii cum s-ar putea programa, pentru că în 15-20 de ani probabil în jurul nostru vor fi astfel de roboți” a punctat Ana-Maria Stancu specialist robotică.

 

One thought on “ROBOȚI PENTRU EDUCAȚIE DIGITALĂ, LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ TUDOR VLADIMIRESCU DIN CĂLĂRAȘI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ