După lungi negocierii, liderii coaliției de guvernare au ajuns, în final, la un acord în ceea ce privește comasarea alegerilor. Președinții celor două partide care formează în acest moment Executivul au anunțat ieri ca alegerile europarlamentare și cele locale se vor desfășoare în același timp, pe 9 iunie.
„Această decizie, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forte proprii, iar pentru alegerile parlamentare să existe o listă comună”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal (PNL) și al Senatului României.
„Noi, în seara aceasta, în afară de performanțele guvernării, ne-am asumat o decizie politică. O putere politică trebuie să știe, în primul rând, politici publice pentru cetățeni”, a adăugat și Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD) și prim-ministrul României.
„STRICT POLITIC, NE AJUTĂ”
Măsura comasării este privită cu ochi buni și de unii politicieni din Călărași.
„Comasarea alegerilor va fi, pentru partidele care sunt astăzi la guvernare, un avantaj. Sperăm să scoatem un scor mai bun, fiind toate în același timp și mobilizarea să fie exemplară, să putem să eliminăm partidele extremiste din reprezentarea la nivel european”, a precizat Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași și al Consiliului Județean Călărași.
„Strict politic, da, ne ajută mai mult această comsare. Pentru că e o discuție de foarte mult timp și, cu siguranță, eu zic că matematic și politic ne va ajuta foarte mult în alegeri”, a declarat Marius Dulce, primarul municipiului Călărași.
„EVIDENT CĂ NE DEZAVANTAJEAZĂ”
Totuși, sunt și politicieni locali care nu sunt de acord cu această comasare.
„Au decis împreună cei de la PNL și PSD că România poate fi împărțită după bunul lor plac. Probabil unicul lor interes este să își conserve funcțiile și pozițiile și să guverneze împreună. Evident că ne dezavantajează. USR nu are atația primari”, a menționat Amelia Giurcan, președintele interimar al USR Călărași.
Am încercat să obținem un punct de vedere și din partea președintelui PNL Călărași, Ciprian Pandea, însă acesta nu ne-a răspuns. Premiul Marcel Ciolacu a anunțat că alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie.

One thought on “CE PĂRERE AU POLITICIENII DIN CĂLĂRAȘI DESPRE COMASAREA ALEGERILOR”
Comments are closed.