VIDEO. PERFORMANȚĂ IMPRESIONANTĂ. ECHIPA ROBOTIC4ALL A BIBLIOTECII JUDEȚENE CĂLĂRAȘI S-A CALIFICAT LA ETAPA NAȚIONALĂ A FIRST LEGO LEAGUE CHALLENGE

Echipa RoboTIC4All - Biblioteca Județeană Călărași

Echipa RoboTIC4All a Bibliotecii Județene Călărași a reușit uimitoarea performanță de a se califica pentru al doilea an la rând la etapa națională a competiției First Lego League Challenge. Echipa a participat duminică la etapa regională, care s-a desfășurat la București, alături de alte 22 de echipe. Doar șase au trecut mai departe la etapa națională, iar echipa din Călărași se află printre ele.

„Am fost alături de ei duminică, la București, la Universitatea Politehnică, era o atmosferă absolut fantastică acolo și am vrut să le transmit și energia mea, deși ei aveau de dinainte această energie”, a declarat Ionela Ichim, managera Bibliotecii Județene Călărași.

Copiii din Călărași au început cu stângul competiția, însă au reușit să revină și să obțină unul dintre cele mai mari punctaje.

„Este a doua oară când particip și, așa cum am anticipat, au fost momente în care robotul nu s-a comportat așa cum ne-am fi dorit pe planșa de concurs, dar ne-am adunat împreună, am muncit, ne-am unit toate forțele în acele câteva ore de concurs și am ajuns la un rezultat mai mult decât mulțumitor”, a spus un membru al echipei.

„Am început pe piciorul stâng, adică primul nostru meci a fost destul de rău din punct de vedere al punctajului, dar pe parcursul concursului am făcut din ce în ce mai bine și am reușit să ajungem unde suntem în momentul actual”, a precizat un alt membru al echipei.

Echipa RoboTIC4ALL
Echipa RoboTIC4ALL

Echipa RoboTIC4All este compusă din 10 copii.

„A fost o provocare, într-adevăr, dar cu mult efort am reușit să ajungem la varianta actuală a robotului cu care realizăm majoritatea misiunilor din  concurs”, a declarat un alt băiat.

„Ne-am mobilizat mai bine pentru că am văzut că sunt probleme și trebuie să le rezolvăm cât mai repede, mai ales că mai aveam o jumătate de oră până la următorul meci”, a menționat un alt membru al echipei.

Pe lângă misiunile realizate de robot, echipa a realizat și un proiect inovativ. Este vorba despre o boxă, idee care a pornit de la o pasiune comună a membrilor echipei.

„La început am avut mai multe idei, precum o hologramă, dar ne-am gândit să ne asociem la hobby-ul comun pe care îl avem, acesta fiind muzica, și așa am ajuns la acest sistem de boxe imersibil”, a declarat una dintre creatoarele boxei.

„Din punctul meu de vedere, am prezentat-o foarte bine, mi-a plăcut foarte mult că am avut un vibe foarte bun și sigur am dat o senzație foarte bună și juraților”, a mai adăugat o membră a echipei.

„Când am cântat la boxă a fost foarte bine, au cântat colegii mei mai experimentați, dar a fost bine, eu zic că am avut o prezentare foarte bună”, a precizat o altă fetiță din cadrul echipei.

Echipa RoboTIC4ALL
Echipa RoboTIC4ALL

Totodată, echipa din Călărași a colaborat cu alte echipe în competiției. Astfel, împreună au reușit să adune punctele necesare pentru calificarea la etapa națională.

„A fost oarecum ok. A fost dezamăgitor că multe echipe nu au colaborat pe misiunea respectivă, dar la meciul de semifinală am reușit să luăm 30 de puncte în plus datorită celorlalte echipe”, a precizat o fată din cadrul echipei.

„La etapa națională va fi și mai greu decât acum, desigur, dar o să avem și noi mai mult timp de lucru de adus îmbunătățiri și sperăm să fie bine”, a completat un alt coleg.

„ATMOSFERA A FOST INCENDIARĂ”

Etapa națională va avea loc pe 2 martie, la Brașov. În total, aici vor participa 14 echipe. Dacă va trece și de această etapă, echipa din Călărași ar putea participa la etapa internațională.

„Copiii au avut la dispoziție trei luni să se pregătească pentru această competiție și am reușit, spun eu, să muncim în așa fel încât ne-am dorit, dar întotdeauna este loc de mai bine. Așteptăm etapa națională, unde vom munci, cu siguranță, mult mai mult, și, de ce nu, poate ne calificăm și la internaționale”, a declarat Bogdan Ghiță, trainer.

„Atmosfera a fost incendiară. Copiii sunt minunați, mai ales în partea de Moldova, Constanța, Muntenia. Copiii sunt minunați pentru că s-au implicat și chiar am văzut câteva proiecte foarte interesante, am văzut mai multă implicare din partea lor pe partea de soft, ceea ce denotă un dezechilibru între partea de realizare practică și practica de soft, dar acestea sunt vremurile”, a precizat Dan Cotcoriciu, trainer.

Echipa RoboTIC4All are acum câteva zile de pauză, însă urmează antrenamente intense pentru pregătirea etapei naționale.

One thought on “VIDEO. PERFORMANȚĂ IMPRESIONANTĂ. ECHIPA ROBOTIC4ALL A BIBLIOTECII JUDEȚENE CĂLĂRAȘI S-A CALIFICAT LA ETAPA NAȚIONALĂ A FIRST LEGO LEAGUE CHALLENGE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ