PROIECTAREA DRUMULUI TRANSREGIO, ÎN LINIE DREAPTĂ

Drumul TransRegio va lega patru județe cu Autostrada Soarelui, noua șosea de mare viteză făcând conexiunea orașului Slobozia cu Galați și Brăila, cu Autostrada Soarelui (A2) și apoi cu Dunărea, via Călărași.

Până în acest moment, proiectarea drumului TransRegio pe teritoriul județului Călărași nu este realizată. Variantele cu care s-au prezentat proiectanții la sediul Consiliului Județean Călărași nu au fost acceptate de edilul comunei Ștefan Vodă, Ion Zardova.

“Am asistat la o întâlnire tehnică cu proiectantul. Am invitat primarii comunelor Dragalina, Grădiștea, Ștefan Vodă și Călărași pentru a asista la această întâlnire. Pentru a realiza acest drum, avem nevoie de acceptul celor patru unități administrativ-teritoriale. Astăzi, proiectanții s-au prezentat cu două variante, dar niciuna nu a fost acceptată de administrația Stefan Vodă”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Conform primarului Ion Zardova, la nivelul comunei Ștefan Vodă există mai multe proiecte europene care se află în monitorizare pentru o perioadă de cinci ani. În urma ședinței tehnice, s-au stabilit trei variante pentru proiectul finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

“Într-adevăr, este un proiect important și pentru județul Călărași. Nu vrem să facem greșeli sau să începem cu stângul, motiv pentru care am invitat cele patru UAT-uri și, împreună cu proiectanții, vom găsi cele mai bune soluții. Nu vrem să deranjăm agenții economici care au accesat fonduri europene”, a declarat Ion Samoilă, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași.

Drumul TransRegio va aduce beneficii și agenților economici din municipiul Oltenița.

“Vreau să îi mulțumesc administratorului public al județului Călărași pentru că mi-a susținut ideea privind descărcarea traficului acestului drum Transregio către DN31, drum care face legătura între Oltenița și Călărasi”, a adăugat Mihăiță Bestea, vicepresedintele Consiliului Județean Călărași.

Drumul TransRegio are o lungime estimată de 142 de kilometri, investiția totală fiind evaluată la aproximativ 500 de milioane de euro.

Proiectul privind Drumul Expres TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu are ca scop implementarea de proiecte majore în infrastructura de transport în zona de Est și Sud a țării.

2 thoughts on “PROIECTAREA DRUMULUI TRANSREGIO, ÎN LINIE DREAPTĂ”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ