VIDEO. STRUCTURILE M.A.I. DIN CĂLĂRAȘI VOR FI LA DATORIE ÎN MINIVACANȚĂ

Structuri MAI Călărași

Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, măsurile pe care vor dispune cu ocazia minivacanței prilejuită de sărbătoarea Crăciunului. Astfel, efectivele instituțiilor vor fi suplimentate, iar salvatorii vor fi la datorie oricând va fi nevoie de intervenția lor.

„Alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, polițiștii de frontieră vor acționa în vedere asigurării ordinii și siguranței publice în zona de competență, precum și pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a faptelor specifice criminalității transfrontaliere. În prezent, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, traficul autovehiculelor și persoanelor se desfășoară în condiții normale, fără a se înregistra timpi mari de așteptare, iar dacă situația o impune vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura Punctului de Trecere a Frontierei”, a declarat Bădiță Nicoleta Mariana, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Călărași.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași va interveni zilnic cu peste 100 de pompieri militari.

„Premergător și pe timpul zilelor libere, în perioada sărbătorilor de iarnă, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași desfășoară activități menite să asigure protecția și siguranța cetățenilor și evitarea producerii unor evenimente ce ar putea afecta viața sau bunurile comunității. La nivelul județului Călărași, zilnic, peste 100 de pompieri cu 30 de mijloace tehnice de intervenție sunt gata oricând să acționeze pentru acordarea ajutorului de urgență, pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor care ar putea fi surprinse în medii ostile vieții”, a precizat Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al ISU Călărași.

De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a suplimentat efectivele de jandarmi pentru această perioadă.

„În perioada 23-27 decembrie 2023, jandarmii călărășeni se vor afla în misiuni specifice, alături de celelalte instituții cu atribuții pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, în toată zona de responsabilitate teritorială. Astfel, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor pentru menținerea măsurilor de ordine, precum și pentru soluționarea a cetățenilor cetățenilor. Jandarmii vor fi prezenți atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte în zonele și pe arterele intens circulate, în zonele aglomerate, precum și în zonele de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială care ar putea afecta siguranța cetățenilor”, a declarat și Ana Maria Dinu, purtătoarea de cuvânt a IJJ Călărași.

Polițiștii vor fi și ei pe teren și au dispus măsuri suplimentare în această minivacanță.

„Pentru ca cetățenii să se poată bucura în siguranță de sărbătoarea Crăciunului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi la datorie și vor acționa pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care pot afecta liniștea comunității. Totodată, polițiștii vor fi pregătiți să intervină ori de câte ori situația o va impune. Ca de fiecare dată, înainte de o minivacanță prilejuită sărbători, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s-au luat măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol pentru cetățeni”, a declarat Cristina Șerban, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

Nu în ultimul rând, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Călărași anunță că a desfășurat acțiuni de conștientizare ale efectelor consumului de droguri în școlile și liceele din județ.

„Premergător sărbătorilor de iarnă, specialiștii centrului au desfășurat activități specifice de informare, conștientizare și asistență specializată pentru consumul și dependența de droguri. Astfel, cei doi specialiști ai centrului, la nivelul întregului județ Călărași, au derulat în gimnaziu șase activități specifice pentru 115 elevi și opt cadre didactice participante, iar în liceu au fost derulate 15 acțiuni cu 407 elevi participanți și 29 de cadre didactice asistate”, a precizat Dan Prică, purtătorul de cuvânt al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Călărași.

One thought on “VIDEO. STRUCTURILE M.A.I. DIN CĂLĂRAȘI VOR FI LA DATORIE ÎN MINIVACANȚĂ”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ