Două accidente rutiere au avut loc în această dimineață pe DN 3A, pe raza localității Perișoru. Cele două evenimente s-au petrecut în jurul orei 08.00, la câteva minute distanță între ele, fără a avea vreo legătură unul cu celălalt.
Prima autovehicul implicat este o autoutilitară care s-a înfipt într-un copac din pădurea de pe marginea drumului. Al doilea accident a avut loc la câteva zeci de metri distanță, fiind implicat un autoturism care, de asemenea, a părăsit partea carosabilă și a ajuns în pădure.
Ambii șoferi au fost transportați la spital. Unul dintre el prezenta dureri în zona lombară, în timp ce al doilea era lovit la cap.
Polițiștii au ajuns și ei la fața locului, iar acum fac cercetări care urmează să stabilească cum s-au produs cele două accidente rutiere.
Una dintre ipotezele luat în calcul până acum este că cei doi șoferi au părăsit partea carosabilă din cauza faptului că asfaltul aluneca foarte tare la acea oră.

One thought on “VIDEO. DOUĂ ACCIDENTE RUTIERE PRODUSE LA CÂTEVA MINUTE DISTANȚĂ, LA PERIȘORU”
Comments are closed.