Foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași a găzduit ieri o lansare de carte cu totul și totul specială. Este vorba despre volumul „Poftiți la masa strămoșilor noștri”, coordonat de Elena și Dumitru Parasca, reprezentanții Asociației Culturale Regatul Sânzienelor din Suceava, care au fost prezenți la Călărași, cu ocazia acestei lansări.
De organizarea acestui eveniment s-a ocupat Lavinia Vasile, managerul Palatului Copiilor Călărași și coautare a acestui volum, precum și Georgiana Teodorescu, managerul CJCC Călărași.
„Nu este o carte de bucate și nici o carte de istorie. Nu asta ne-am dorit. E o carte despre trăirile noastre, cu povești despre zone rupte din rai, despre oameni adevărați, despre modul lor de viață, așa cum a evoluat de-a lungul timpului. Fiecare autor al acestei cărți are propriile percepții despre bucătăria românească. Au profesii diferite și vin din medii diferite. Sunt oameni care povestesc cu sinceritate despre trăirile lor, despre experiențele lor de viață. Și totuși, în această diversitate de abordări ale subiectului ‹‹gastronomie românească››, descoperim un filon comun, prețios prin simbolistica lui. Rădăcinile din care ne tragem seva. Tocmai din acest motiv, credem că este o carte care va ajunge la sufletul cititorilor“, spune coordonatorul Dumitru Parasca, în prefața cărții.
Cartea a fost realizată cu contribuția a 38 de coautori din România, Republica Moldova și Nordul Bucovinei. Prefața volumului a fost semnată de Angela Paveliul Olariu, doctor în etnografie.
FOTO: Facebook / Consiliul Județean Călărași

One thought on “VOLUM CU REȚETE STRĂVECHI DIN TOATE ZONELE ROMÂNIEI, LANSAT LA CĂLĂRAȘI”
Comments are closed.