DOI CONSILIERI DINTR-O COMUNĂ DIN CĂLĂRAȘI, DEPISTAȚI CU PROBLEME DE INTEGRITATE. CE A DESCOPERIT AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Agenția Națională de Integritate

Agenția Națională de Integritate (ANI) anunță că a descoperit două incidente de integritate la nivelul comunei Nicolae Bălcescu, județul Călărași. Cele două persoane vizate sunt un consilier local și un fost consilier local, ambii din partea Partidului Național Liberal (PNL). 

Primul dintre ei este Mihail Ștefănescu, consilier local în funcție din partea PNL. În cazul acestuia, ANI anunță că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece există indicii că firma în care este și asociat și administrator a încheiat contracte de închiriere a unor terenuri cu Primăria Nicolae Bălcescu, prin intermediul unor hotărâri de consiliul local, la adoptarea cărora a participat și Mihail Ștefănescu.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către ȘTEFĂNESCU MIHAIL a infracțiuni de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. în baza cărora atât persoana evaluată, soția acestuia cât și societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat și funcția de administrator, au încheiat contracte de închiriere a unor suprafețe de teren cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu”, transmit reprezentanții ANI.

Cealaltă persoană vizată de Agenția Națională de Integritate este Marian Agiu, consilier local în Nicolae Bălcescu în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021. În ceea ce îl privește, ANI a descoperit că acesta s-a aflat în conflict de interese administrativ. Mai exact, el a participat la adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care Primăria comunei Nicolae Bălcescu a prelungit durata unui contract de închiriere a unui teren ocupat de Marian Agiu. Mai mult, prețul închirierii a fost diminuat.

„În perioada exercitării mandatului de consilier local (23 octombrie 2020 – 26 octombrie 2021), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat în data de 24 noiembrie 2020 la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. privind prelungirea prin act adițional a contractelor de închiriere a unui teren, proprietate privată a Comunei N. Bălcescu și modificarea taxei anuale de închiriere. În temeiul acesteia, Comuna Nicolae Bălcescu (în calitate de locator) a încheiat cu persoana evaluată (în calitate de locatar) un Act adițional la Contractul de închiriere încheiat în luna mai 2018, potrivit căruia se modifică durata și prețul contractului, în sensul prelungirii duratei cu 1 an și diminuarea prețului închirierii la 500 lei/ha/an.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228, alin. (1) din  O.U.G. nr. 57/2019, coroborate cu prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul ANI.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ