Spre final de an, primarul comunei Grădiștea, Vasile Matei, consideră că și-a atins obiectivele în ceea ce privește investițiile, chiar dacă anul 2023 a fost unul mai dificil din punct de vedere financiar.
“Consider că în proporție de 90% am atins obiectivele dar cu puțină întârziere și aici mă refer la o întârziere financiară cât și la o întârziere a eliberării documentelor din partea unor instituții dar în cele din urmă toate s-au rezolvat. Când spun obiective atinse mă refer la apa, canal și gaze. După vom finaliza acestor trei obiective, putem să asfaltăm. În toamna anului următor comuna Grădiștea va beneficia de toate aceste îmbunătățiri. Au fost niște discuții cu locuitorii comunei în ceea ce privește alimentarea cu gaze, se specula că îi va costa foarte mult racordarea la gaze. Vreau să punctez faptul că cei care vor dori să se racordeze la gaze, vor plăti 100 Lei/m de la contorul din poartă până la instalația corespunzătoare pentru conectarea aparatelor de gaz”, a declarat Vasile Matei, primarul comunei Grădiștea.

One thought on “2024 VINE CU SCHIMBĂRI FAVORABILE PENTRU COMUNA GRĂDIȘTEA”
Comments are closed.