Noua lege a pensiilor a fost votată. Deputaţii au adoptat, luni, noua Lege a pensiilor publice, document aflat în procedură de urgenţă şi care a fost adoptat săptămâna trecută de către Senat. Proiectul va putea fi contestat timp de două zile la Curtea Constituțională, iar ulterior merge la promulgare, scrie Economedia.ro. Principalele prevederi din actul legislativ sunt creșterea pensiilor cu 13,8% de la 1 ianuarie anul viitor, recalcularea lor din septembrie 2024 și vârstă de pensionare de 65 de ani pentru femei în ianuarie 2035. Majorarea veniturilor vârstnicilor este susţinută de ambele partide din coaliţie însă opoziţia susţine că nu sunt suficienţi bani la buget pentru creşterea de 40%.
Amendamentele la legea pensiilor au fost dezbătute în comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor timp de cinci ore, în prezenţa ministrului Muncii.
Proiectul de lege pentru creșterea pensiilor românilor a fost votat de Camera Deputaților. În ultimii 4 ani, punctul de pensie a fost majorat de trei ori – de la 1265 lei la 1785 lei.
Legea adoptată se susține pe 4 principii, cu scopul de a elimina inechitățile din sistem, prin recalcularea și aplicarea unor criterii unitare bazate.

One thought on “S-A VOTAT NOUA LEGE A PENSIILOR”
Comments are closed.