Un caz de viol a avut loc pe 9 noiembrie în comuna Mânăstirea. Întreaga situație a fost semnalată a doua zi, pe 10 noiembrie, în jurul orei 23.00, de o femeie de 46 de ani, care a anunțat că mama sa a fost victima unei agresiuni, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.
Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că persoana vătămată are 69 de ani, iar agresorul este vecinul său de 56 de ani. Acesta din urmă, beat fiind, a intrat peste femeie în curte și ar fi obligat-o să întrețină raporturi sexuale. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
„În urma cercetărilor, a reieșit faptul că la data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 13:30, un bărbat, de 56 de ani, din comuna Mănăstirea, care era vecin și cunoștință apropiată cu persoana vătămată, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi intrat în curtea locuinței femeii de 69 de ani și ar fi constrâns-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale cu el.
În urma probatoriului administrat, la data de 12 noiembrie a.c., față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind ulterior preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.
La data de 13 noiembrie a.c., față de bărbatul de 56 de ani a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, se mai arată în comunicatul IPJ Călărași.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violul.

One thought on “FEMEIE DE 69 DE ANI DIN MÂNĂSTIREA, AGRESATĂ DE VECINUL BEAT”
Comments are closed.