Duminică, 12 noiembrie a.c., cetățenii din satul Coțofanca, comuna Gurbănești, au luat parte la sfințirea unei troițe dar și a unei plăci comemorative care au fost ridicate în cinstea eroilor căzuți pentru patrie în primul război mondial. Realizarea acestui obiectiv a fost posibil cu ajutorul edilului comunei, Sandu Manea la ideea consilierului local, Oancea Cornel.
Începând cu ora 13:00, enoriașii din satul Coțofanca au participat la slujba de sfințire.
Bineînțeles, la activitățile din localitate au fost invitați și președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași, Vasile Iliuță, președintele PSD Olteniţa, Mihăiță Beștea, deputatul PSD, Constantin Bîrcă, precum și Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași, dar și alte oficialități județene.


One thought on “SFINȚIREA UNEI TROIȚE ȘI A UNEI PLĂCI COMEMORATIVE, ÎN SATUL COȚOFANCA”
Comments are closed.