Ieri, la Școala Gimnazială nr. 1 Perișoru a avut loc o ședință, după ce mai mulți părinți s-au plâns de faptul că unii copii care provin de la centrul de plasament din localitate deranjează orele de curs, iar ceilalți copii nu se pot concentra. La această ședință au participat atât reprezentanții școlii, cât și cei ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași și cei ai primăriei.
Mama unui elev a acceptat să vorbească, pentru Canal Sud, despre această problemă, însă sub protecția anonimatului. Aceasta spune că părinții cer o soluție prin care copiii lor să poată participa în liniște la orele de curs.
„Copiii de la centru, nu toți, nu generalizăm, unii dintre ei au probleme de comportament și de integrare în grupuri. În general, sunt copii care au rămas repetenți chiar și trei ani la rând și noi pentru aceștia am vrea să se ia o măsură. Or să fie încadrați în școli speciale, ori să se facă altceva cu ei, să fie toți grupați într-o singură clasă, unde să se țină ore doar cu ei. Doi dintre ei, care au fost în clasă la băiatul meu, care unul dintre ei mânca melci în timpul orei și nu putea nimeni, nu ascultă de nimeni, și unul dintre ei asculta manele în timpul testului, în timpul orelor. Și nu se puteau ține orele cu ei”, a spus mama unui elev.
De cealaltă parte, reprezentanții DGASPC Călărași spun că toți copiii au drepturi egale, iar cei care provin din centrul de plasament trebuie integrați în societate. De asemenea, aceștia mai susțin că nu se pot crea școli separate pentru copiii instituționalizați.
„Automat, trebuie să respectăm drepturile tuturor copiilor. Incluziunea socială este prioritară printre drepturile copiilor. Eu am menționat de față cu părinții că nu putem să ne abatem de la acest drept de educație al tuturor copiilor, dar, e adevărat, nici copiii din comunitate să nu fie afectați cumva de anumite tulburări ale copiilor din centru. Nu putem să facem școli separate pentru copiii din centre. Ei au drepturi egale cu toți ceilalți copii și dreptul lor este de a merge în comunitate și de a învăța împreună cu ceilalți”, a declarat Daniela Arbagic, directoarea DGASPC Călărași.
Conducerea DGASPC Călărași mai precizează că astfel de cazuri au la bază mai multe carențe educative cu care copiii ajung în sistem. În tot acest timp, unii părinți aleg să își mute copiii la alte școli. Am încercat să obținem un punct de vedere și din partea directorului școlii din Perișoru, însă acesta nu a dorit să comenteze.
„Mi-am mutat copilul la o altă școală pentru că venea bătut. Bullying…jignit. El fiind un copil foarte cuminte și foarte educat, nu că este al meu, venea cu tot felul de porcării, dacă pot sa spun așa, acasă despre care îmi cerea să îi explic ce înseamnă. Dar grave. Copilul nu a vrut să mai meargă la școala aceasta. Copilul nu a vrut să mai meargă la școală deloc. Și am luat hotărârea, împreună cu tatăl lui, să îl mutăm la altă școală. Unde este foarte bine”, a mai povestit mama unui elev.
Totuși, în cadrul ședinței de ieri au fost discutate mai multe posibile soluții care ar putea duce la rezolvarea acestei probleme. Una dintre ele este supravegherea copiilor din centrul de plasament în timpul orelor de către personalul educativ.
„Noi acum am precizat că vom continua supravegherea prin personalul educativ din partea centrului, pe perioada școlii, pentru toți copiii, inclusiv pe perioada transportului școlar de la centru la unitățile școlare, pentru că este vorba și despre cealaltă școală, de la Ogoarele, inclusiv pe perioada orelor de curs, în așa fel încât să putem interveni acolo unde sunt probleme, pentru că nu putem suplini nici cadrul didactic”, a declarat Daniela Arbagic, directoarea DGASPC Călărași.
O altă soluție identificată a fost aceea a apelării la consilierul școlar din cadrul unității de învățământ. Astfel, copiii care creează probleme vor merge la cabinetul consilierului împreună cu educatorul din cadrul centrului de plasament.
„Dar, pe de altă parte, am mai găsit acum o soluție în așa fel încât să implicăm consilierul școlar pentru trei copii, pentru că, de fapt, de la centru sunt doar trei copii cu probleme, care deranjează și care necesită mai multă atenție. Acum am propus ca acești trei copii, împreună cu educatorul nostru, pe perioada orelor de curs, să meargă la cabinetul de consiliere școlară, să fie ajutat de educatorul din centru și să facă practic un soi de activități adaptate pe potențialul lor și pe tipul lor de…educațional, nu toți pot la același nivel”, a mai spus Daniela Argabic.
