Un vagon încărcat cu gaz lichefiat al unui tren aflat în gara Saligny prezintă scurgeri, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța. Zona de aproximativ 400 de metri a fost perimetrată, iar traficul feroviar a fost închis. De asemenea, curentul electric a fost întrerupt.
Reprezentanții ISU Constanța au mai precizat că este vorba despre gaz propan. Nu a luat foc niciun vagon și au fost asigurate măsurile PSI.
Urmează să fie întrerupt și traficul rutier, între Medgidia și Cernavodă, pe drumul vechi.
La fața locului intervine Detașamentul Cernavodă cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B2 și o autospecială CBRN.
UPDATE 1:
Reprezentanții ISU Constanța anunță că este vorba despre un tren GFR cu 38 vagoane: patru încărcate cu propan, unul cu GPL și restul cu motorină și benzină.
„În prezent, alimentarea cu electricitate pe liniile de tren a fost oprită și, de asemenea, este oprit traficul feroviar dar și cel rutier pe DN22 C, între Cernavodă și Medgidia. În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN s-au înregistrat valori normale”, au mai precizat reprezentanții ISU Constanța.
UPDATE 2:
Trenul a plecat de la Cap Midia cu destinația Mogoșoaia. Sunt afectate următoarele trenuri: IR 1887 București N – Constanța, oprit în Cernavodă, IR 1884 Constanța- București N oprit în Mircea Vodă, R 8034 Constanța-Fetești oprit in Medgidia și IR 1862 Constanța- Buzău, oprit în Medgidia, potrivit CFR.
UPDATE 3:
Echipa de intervenție de la Cap Midia a ajuns în stație la 21.35 și lucrează pentru remediere, mai spun reprezentanții CFR.
UPDATE 4:
Defecțiunea a fost remediată la ora 22.05. Urmează ca circulația să fie reluată.
FOTO: rol ilustrativ

One thought on “ALERTĂ ÎN APROPIERE DE CERNAVODĂ. SCURGERI LA UN TREN ÎNCĂRCAT CU PROPAN. TRAFICUL FEROVIAR ȘI RUTIER, OPRIT”
Comments are closed.