UN MINOR DE 13 ANI DIN ROSEȚI A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-UN CAP DE POD, DUPĂ CE A FOST URMĂRIT DE POLIȚIE

Accident Roseți

Un copil din Roseți a pus pe jar noaptea trecută polițiștii din Modelu, după ce nu a oprit la semnalele acestora, iar apoi a făcut accident. Potrivit unor surse, copilul are 13 ani. Întreaga situație s-a petrecut în jurul orei 01.50, când polițiștii din Modelu au efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autoturism care circula pe DN 3B. 

Mașina nu a oprit, și-a continuat deplasarea pe străzile din Modelu, iar la un moment dat, din cauză că șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat într-un cap de pod din beton, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că la volan se afla un copil din comuna Roseți, care ar fi furat mașina din fața casei unui bărbat de 39 de ani, tot din comuna Roseți.

Băiatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au mai precizat reprezentanții IPJ Călărași. Ulterior, tânărul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință”, se mai precizează în comunicatul IPJ Călărași.

Comunicatul integral al IPJ Călărași:

„La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 01:50, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism, care se deplasa pe D.N. 3B.

Acesta nu a oprit, și-a continuat deplasarea pe străzile din Modelu și, pierzând controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un cap de pod din beton.

Din primele cercetări, la volanul autoturismului a fost identificat un tânăr, din comuna Roseți, care ar fi sustras autoturismul din fața locuinței unui bărbat, de 39 de ani, din comuna Roseți.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, tânărul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.”

 

FOTO: calarasipress.ro

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ