În data de 19 octombrie și-au încheiat mandatele în cadrul Consiliului Județean al Elevilor, Alexia Nică și Rareș Pele, acțiune desfășurată în sala de ședințe a Consiliului Județean. Evenimentul a adunat numeroși reprezentanți din liceele județului și a marcat o nouă etapă în viața acestor tineri implicați în activitățile educative și civice.
Cei doi tineri consilieri au demonstrat pasiune și angajament pentru promovarea intereselor elevilor din județ și pentru îmbunătățirea calității educației. În timpul mandatelor lor, ei au susținut numeroase proiecte și inițiative menite să sporească implicarea elevilor în viața școlii și în comunitate.
La ceremonie, administratorul public, Bogdan Mihai a elogiat munca depusă de Alexia Nica și Rareș Pele și le-a mulțumit pentru contribuția semnificativă adusă în dezvoltarea educației în județul Călărași.
“Voi fiind organizați destul de bine, mă gândesc că ar fi foarte ușor să vă conectați la acțiunile pe care noi le facem la Consiliul Județean. Am început un proiect care va dura un an de zile, vom merge în toate localitățile din județ și vom avea nevoie de voluntari. E o idee prin care vă invit să vă alăturați. Este important să cunoașteți funcționarea statului, administrația. Veniți în toate instituțiile pe care le avem să cunoașteți toate ramurile statului.” , a transmis Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași.
Mesajele elevilor au fost:

“Azi încheiem un capitol important, mandatul nostru în Consiliul Județean al Elevilor Călărași. Este un moment de recunoaștere și mulțumire. În această perioadă, am fost martorii unor schimbări și am contribuit cu toții la progresul comunității noastre școlare. Împreună, am organizat evenimente care au adus bucurie și unitate între elevi, am fost vocea elevilor în fața autorităților și am adus în dezbatere probleme importante. În timpul acestui mandat, împreună cu echipa noastră am fost puși la multe încercări, dar am ieșit victorioși din orice situație.
CJE a fost o provocare pentru mine, de la funcția de director PR și Comunicare la funcția de vicepreședinte am adunat un bagaj de cunoștințe ce îmi vor fi de folos în viitor. Pot spune ca îmi închei activitate de vicepreședinte cu obiectivele atinse.
Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din Consiliul Județean al Elevilor pentru implicarea lor deosebită și pentru munca depusă în această perioadă. Fără voi, nu am fi putut realiza atât de multe. De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor profesorilor și directorilor care ne-au sprijinit și au crezut în misiunea noastră.
Cu toate acestea, finalul acestui mandat este doar începutul unei noi etape. Suntem datori să continuăm să susținem drepturile și interesele elevilor noștri. Împreună, putem face diferența și să construim un mediu școlar mai bun pentru toți.
Îmi doresc să vă încurajez să vă implicați în continuare în activitățile școlare și să rămânem uniți în beneficiul tuturor elevilor din județul Călărași. Cu responsabilitate și dedicare, putem modela un viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare. În încheiere, doresc să vă mulțumesc din nou pentru această experiență minunată și pentru eforturile voastre remarcabile. Să ne continuăm drumul cu încredere. Sper să ne întâlnim peste 10-15 ani și să discutăm amintirile create aici.” -a spus Rareș Pele.

“Ca orice mesaj de despărțire și acesta a fost scris în miez de noapte, printre multe lacrimi. Știți cât de mult îmi place să vorbesc liber în general, dar vreau ca aceste cuvinte să ajungă cât mai departe posibil, iar dacă reușesc să miște măcar o persoană, scopul meu este atins. Îmi aduc aminte și acum, prima dată când m-am decis să candidez în Consiliul Elevilor. Back in time, în iulie 2021 am organizat o activitate cu câțiva copii de la mine din comună și ideea că aș putea schimba ceva m-a ambiționat să mă alătur mișcării de reprezentare.
Linia melodică a primului eveniment organizat de mine a fost „Visător”, iar asta mă face să mă gândesc la faptul că în cadrul consiliului nu acordăm suficientă importanță începuturilor și sfârșiturilor, și nici mesajelor de „rămas-bun”, momente critice din viața unor visători care se trezesc la realitate. De Crăciun i-am cerut moșului jocuri, dar nu politice, aranjamente frumoase, dar nu pe posturile strategice din educație, dulciuri multe, dar nu dulcegării din partea autorităților pentru care cu siguranță nu suntem o prioritate și mi-am dat seama că de fapt nu moșului trebuie să îi cerem aceste lucruri.
Astăzi, la 758 de zile de când mi-am început mandatul, îmi dau seama ce voce mică suntem de fapt și că oricât de tare ne-am dori o schimbare, fără inițiativa noastră și colaborarea decidenților nu vom ajunge niciodată să ne îndeplinim visul. Contrar unui șef, nu vreau să vă prezint astăzi realizările mele, pentru că am încredere în elevii pe care îi reprezint pentru încă 2-3 zile, că știu să mă evalueze corect și că sunt mândri de mine și de ceea ce echipa noastră a făcut în ultimii 2 ani, dar conform unui lider, o să sper că v-am motivat să luptați pentru schimbare, pentru ceva mai bun, să sperați că prin activitatea voastră o să ajungeți mai aproape de elevii pe care îi reprezentați.
Marșul anti-drog, evenimentele tematice, site-ul pe care l-am pus la punct într-o noapte, mesajele de pe grupurile interne, sărbătorile pe care le-am petrecut împreună sunt unele dintre cele mai dragi amintiri ale mele. Mandatul nostru din ultimii doi ani, început pe vremea pandemiei de COVID-19, are un mare merit în a fi făcut cunoscut Consiliul Elevilor în rândul elevilor și al autorităților locale și județene. Cu toate implicarea decidenților, cărora le mulțumim pe această cale, problemele grave din sistemul educațional rămân și după mandatul nostru, și rezolvarea acestora nu este posibilă fără intervenție centralizată la nivel național.
Cu toată reprezentarea am luptat în vid doi ani, pentru că nu a fost de ajuns să le transmitem lui Moș Crăciun dorințele și nevoile noastre, așa că în acest moment ne adresăm Ministerului Educației:
- Încă avem școli cu toalete în fundul curții
- Încă avem săli de clasă unde iarna este la fel de frig ca afară
- Avem elevi care nu își permit să vină la școală pentru că nu au îmbrăcăminte, rechizite sau bani de transport
- În ultimii ani a crescut numărul mamelor minore, pentru că cineva de sus s-a gândit că nu avem nevoie de educație sexuală în școli, același minister care a decis că și credința în Dumnezeu poate fi evaluată printr-o notă la bacalaureat
- Încă avem o programă care nu este construită pentru noi, la fel și manualele deși societatea evoluează zilnic, bacalaureatul se desfășoară aproape ca acum 30 de ani, evaluând capacitatea de memorare și de conformitate față de o programă, nicidecum cunoștințele acumulate.
Și venim cu întrebarea: vreți ca peste 30 de ani, societatea să arate exact ca ceea de astăzi? O să presupun ca răspunsul este NU. Atunci trebuie să avem cu toții atitudine. Mișcarea de reprezentare trebuie să continue, cu demnitate, curaj și dedicare. Dacă noi astăzi plecăm, la sfârșit de mandat, vom preda ștafeta generației următoare. Și astfel, puțin câte puțin ne vom aduce contribuția la construirea unui sistem educațional care funcționează cu adevărat pentru elevi.
Concluzionând, mulțumim public autorităților implicate și sponsorilor noștri care au făcut concrete multe din proiectele noastre! Mulțumesc și colegilor mei, atât celor din cadrul consiliului care sunt astăzi alături de mine dar și celorlalți care au contribuit de-a lungul timpului la persoana care sunt astăzi și la realizările noastre. Biroului executiv, Adunării generale și tuturor celor prezenți, vă mulțumesc că timp de 2 ani mi-ați fost familie. Nu uitați să fiți visători, chiar dacă viața vă mai trezește din când în când la realitate!” – a spus Alexia Nică.
Evenimentul a fost marcat de prezența elevilor reprezentanți din fiecare liceu din județ, demonstrând astfel solidaritatea și unitatea comunității elevilor din Călărași. Retragerea Alexiei Nica și a lui Rareș Pele din Consiliul Județean al Elevilor deschide calea pentru noii lideri tineri, care vor continua eforturile de a face diferența în sistemul de învățământ și în societate.
