RADIO VOCES CAMPI A ÎMPLINIT 30 DE ANI. EMOȚII, DISTRACȚIE ȘI VOIE BUNĂ LA CEAS ANIVERSAR

Radio Voces Campi

A fost zi de sărbătoare ieri, 1 octombrie, în redacția Radio Voces Campi, care a împlinit 30 de ani de activitate. Cel mai ascultat post de radio din Călărași, înființat de Aurel David în 1993, a schimbat prefixul și a ținut neapărat să petreacă într-un mare fel.

La marea petrecere au luat parte actuala echipă Radio Voces Campi, dar și oameni care au lucrat aici și și-au lăsat vocea peste frecvența 101.1 FM. S-au depănat amintiri, s-au spus povești și s-a râs pe cinste.

„Am adunat vreo 12 ani de Radio Voces Campi. Chiar mă gândeam în dimineața asta și zic: 12 ani pe care i-am lăsat la Radio Voces Campi, după care am zis: stai, că nu sunt 12 ani pe care i-am dat numai eu lui Radio Voces Campi și și 12 ani pe care mi i-a dat Radio Voces Campi. Prima dragoste nu se uită. Chiar dacă lucrez la un alt post de radio, astăzi inima îmi bate cu Radio Voces Campi”, a mărturisit Marius Stroe.

„Radioul este un microb care o dată ce ți-a intrat în sânge, îl scoți greu, nu este ceva pe care să îl uiți sau de care să faci abstracție”, a declarat și Marius Lotrea.

„Eu am multe de spus. În primul rând, mă bucur să văd aici prieteni mai vechi, pentru că dincolo de geamurile acestea sunt prietenii mai noi, care vin de fiecare dată cu camera pe la școală și ne mai iau câte un interviu. Iar eu vreau să spun că mă simt foarte bine în fața microfonului, mai puțin bine în fața camerei, pentru că eu aici am crescut. Bucuria de a fi aici, alături de aici îmi dă aripi și mă simt foarte bine”, a spus Alina Lotrea.

„Cei 17 ani petrecuți în fața microfonului au fost cei mai frumoși din viața mea”

Radio Voces Campi a adunat laolaltă, de ziua lui, oameni care au aceeași pasiune, radioul. Pentru fiecare, experiența Voces Campi a fost diferită, dar în același timp la fel. Au respirat în același ritm, au tras pentru același obiectiv, iar de-a lungul timpului Radio Voces Campi a devenit o familie.

„Cei 17 ani, cei puțin pe care eu i-am petrecut în Voces Campi, și n-aș putea spune doar i-am petrecut, i-am simțit, i-am trăit, i-am iubit. Și ei pe mine, evident. Am făcut o echipă foarte bună, atât cu oamenii, cât și cu radioul, cât și cu patronatul, iar lucrurile s-au legat atât de frumos încât nu știu când au trecut 17 ani din viața mea”, a povestit  Ana Maria Gonciu.

„30. E mult? E puțin? În orice caz, cei 17 ani petrecuți în fața microfonului au fost cei mai frumoși din viața mea. Acolo am întâlnit de toate. M-am distrat, am muncit, am făcut exact ce mi-a plăcut”, a spus Nicu Stamate.

„Nici nu iau în calcul varianta asta (n.r. să stea departe de radio). Nu m-am gândit niciodată, pentru că radio va exista tot timpul în viața noastră, chiar dacă apare internetul, chiar dacă apare inteligența artificială, chiar dacă apare o altfel de televiziune, radioul rămâne în continuare. Mie nu îmi e teamă radioul va dispărea și nici eu nu cred că aș putea să scap microfonul din mână vreodată”, a mărturisit Daniela Mihai Soare.

„Sunt foarte bucuroasă pentru voi și pentru mine că sunt lângă voi și eu sunt foarte emotivă…treaba asta cu mămiceala m-a schimbat și mă abțin să nu plâng. 30 de ani. Doar când spui 30 de ani, mi se pare…Radio Voces Campi este radioul copilăriei mele și al tinereții mele”, a spus și Alexandra Chelban.

Ascultătorii sunt cei care au ținut postul de radio în viață pentru 30 de ani, așa că nu aveau cum să lipsească de la marea sărbătoare. De ziua lui, Radio Voces Campi a fost generos și cu ascultătorii săi fideli, care au avut ocazia să câștige premii „mici, dar mari”.

Și actuala echipă a radioului a fost la înălțime. Tânără, cu forțe proaspete și mereu pe fază pentru a livra cele mai noi și importante informații, actuala formulă a Radio Voces Campi promite că va fi mereu la înălțime.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ